Larisa Iordache iubește din nou. Fosta concurentă de la America Express s-a cuplat cu un sportiv de performanță

.

Larisa Iordache are un nou iubit și este mai fericită ca niciodată. Fosta gimnastă, în vârstă de 26 de ani, a recunoscut recent că este într-o relație cu un bărbat care activează în domeniul sportiv.

Cristian Chiriță, noul iubit al Larisei Iordache, are 22 de ani, este din Republica Moldova și este jucător de tenis de masa la CSM Constanța. El reprezintă România în competițiile internaționale din 2015. În urmă cu câteva zile, Cristian Chiriță a primit titlul de Campion Național în proba de dublu masculin alături de fratele său, Iulian Chiriță (Rapid București).

„Sunt împreună cu cineva, da. Suntem într-o perioadă de cunoaștere. Îmi doresc să fie ceva curat, lin, frumos, să nu ne grăbim. E un om, un bărbat fain. Face sport de performanță și e tare drăguț. Face și sport de echipă și individual”, a explicat Larisa Iordache în podcastul Business Philosophy, moderat de jurnalistul Romeo Chiriac.

Fosta concurentă de la America Express 2023 spune că se înțelege de minune cu Cristian și se susțin reciproc.

„Este un om foarte bun, este un om pe placul meu. Îmi place că ne susținem reciproc și comunicăm foarte bine. Asta contează atât pentru mine, cât și pentru el. Ne este mult mai ușor să trecem prin viață, cred că asta ajută foarte mult într-o relație, trebuie să susții persoana de lângă tine, să o accepți așa cum este” – a dezvăluit ea, pentru ego.ro.

Citeşte şi: Larisa Iordache și Diana Bulimar, primele declații după eliminarea de la America Express 2023: „A fost o adevărată aventură”

Sportiva a recunoscut că i-a fost destul de greu să-și deschidă sufletul în fața noului iubit, având în vedere că a fost singură o bună perioadă de timp. Dar acum este fericită.

“Răbdare, în primul rând. Sinceritate și susținere. Sunt trei calități pe care cred că fiecare om, bărbat sau femeie, ar trebui să le aibă. În momentul în care începi o relație, după o perioadă de timp în care ai fost singur, este clar că este destul de greu să te adaptezi la un stil de viață în doi.

Mie mi-a fost foarte dificil pentru că mi-a fost și foarte greu să îmi deschid sufletul. Pur și simplu trebuie găsești pe cineva care să te ajute să rămâi concentrat pe lucrurile pe care vrei să le faci și să fie acolo când ai nevoie. Oricum, înțelegerea trebuie să existe” – a adăugat ea.

Larisa Iordache și Diana Bulimar la America Express

Cele două campioane olimpice la gimnastică au participat la America Express 2023, ce s-a desfășurat în Ciudad de Mexico. Din păcate, Larisa și Diana au părăsit America Express mai repede decât și-ar fi dorit, fiind prima echipă eliminate din competiție.

Citeşte şi: Larisa Iordache, drama care i-a schimbat complet viața. Prin ce tragedie a trecut fosta concurentă de la „America Express”

„Viața îți oferă experiențe încununate de glorie sau nu, însă este important să ai prilejul de a învăța ceva! Am trăit momente și stări exact ca într-un carusel. Am alergat, am plâns și am râs. Însă am realizat că pot face față și acelor lucruri cărora nu credeam că pot să mă descurc o secundă.

Cam atât de aici din @americaexpressromania pentru noi, daaaar rămânem alături de concurenții ce au rămas în acest show plin de surprize!!!”, a transmis Larisa Iordache, după ce s-a întors acasă.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton