Lady Gaga, una dintre vedetele care l-a susținut pe Joe Binden în cursa pentru Casa Albă, și-a exprimat bucuria victoriei pe rețelele de socializare. Cu ochii în lacrimi, cântăreața a transmis un mesaj emoționant.
Lady Gaga a izbucnit în lacrimi de fericire în timp ce transmitea un mesaj după victoria lui Joe Binden în fața lui Donald Trump. Vedeta l-a susținut pe președintele ales pe durata campaniei și a spus acum ce a însemnat această victorie pentru ea.
„Sper că sărbătoriți cu toții. Sper că toate femeile din această țară știu că există o reală apreciere și o reală schimbare. Sper ca oamenii ale căror voci au fost suprimate de putere să știe că vocile lor au fost auzite. Sinceră să fiu, am rămas fără cuvinte. Este o zi foarte, foarte specială.
O zi în care mulți oameni, care au simțit că trăim permanent într-o stare de teroare și agresiune, știu că s-a terminat. Acum începem să ne simțim calzi. Fie să ne reunim după toate acestea. Aveți grijă de voi! Fiți pașnici! A venit vremea pentru vindecare, pentru odihnă, pentru iubire. Oamenii au decis!”, a transmis Lady Gaga, potrivit Digi24.
„Nimic nu expune mai mult dispreţul lui Joe Biden faţă de muncitorii din Pennsylvania decât să îşi facă campanie împreună cu activista anti-fracking Lady Gaga. Acest efort disperat de a reanima entuziasmul faţă de terna sa candidatură este o palmă dată celor 600.000 de locuitori ai Pennsylvaniei care muncesc în industria fracking (n.r. fracturarea hidraulică, adică extragerea petrolului și a gazelor naturale din stânci aflate la mare adâncime, injectând produse chimice)”, a scris, Tim Murtaugh, șeful de campanie.