Home > Vedete > La nici 5 ani, fiica Alinei Pușcaș a uimit la evaluarea făcută în sistemul privat de învățământ: “Au băgat-o direct la școală”/ Exclusiv
La nici 5 ani, fiica Alinei Pușcaș a uimit la evaluarea făcută în sistemul privat de învățământ: “Au băgat-o direct la școală”/ Exclusiv
Iris, fiica prezentatoarei TV Alina Pușcaș, s-a făcut remarcată în sistemul privat de învățământ, unde au înscris-o părinții. Micuța care va împlini 5 ani în luna august citește deja, are capacitatea de a asimila informații mult mai repede, iar cadrele didactice au sesizat potențialul micuței și au decis că nu are rost să intre în grupa de vârsta ei. Vedeta TV ne-a mărturisit că mezina familiei a intrat la Cambridge direct la școală, fiind un copil precoce.
Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au împreună 3 copii: Alex, Melissa și Iris. Vedeta Antenei 1 și soțul ei, medic stomatolog, au decis ca puștii să învețe într-un sistem privat, motivându-i să acorde importanța cuvenită studiului. Prezentatoarea emisiunii Te cunosc de undeva a povestit pentru UNICA.ro cum arată viața familiei sale în noua locuință, dar și despre modul cum își motivează copiii pentru a performa la școală.
Alina Pușcaș, după ce fiica ei a fost evaluată la o școală privată: “Au considerat că nu are sens să mai facă grupa mare”
“Locuința era pe gustul meu, nimic de zis, era spațioasă, dar nu era suficientă. Era un apartament, avea 200 și ceva mp utili. Nu aveam suficiente camere, copiii dormeau toți trei în aceeași cameră. Și nu era asta o problemă, dar s-au mărit și nu mai aveau loc. Ok, vine următorul moment în care ei trebuie să învețe. Alex care trebuie să învețe, pentru că are deja examene la aproape 9 ani, Melissa care și ea la anul începe să învețe pentru examene. Ei sunt la Cambridge”, ne-a declarat Alina Pușcaș despre decizia care a motivat-o să facă acest pas.
Alina Pușcaș: “Mezina e într-un fel de clasă pregătitoare, face 5 ani, dar a sărit un an”
Într-un alt interviu, vedeta Antenei 1 ne povestea despre performanțele lui Iris, fiica ei cea mică. La doar 4 ani, mezina citea, sărind etapa de silabisire. Practic, aceasta îi calcă pe urme tatălui, care, potrivit mărturisirilor Alinei, citea la doar 3 ani și jumătate. Și iată că Iris s-a făcut remarcată și în sistemul privat, unde au înscris-o părinții. Cadrele didactice au sesizat potențialul micuței și au decis că nu are rost să intre în grupa de vârsta ei.
“Și mezina e într-un fel de clasă pregătitoare, face 5 ani, dar ea a sărit un an. S-a dus la interviu la ei și au considerat că nu are sens să mai facă grupa mare cum ar veni și au băgat-o direct la școală. Ea este într-adevăr ceva deosebit. Și ceilalți cumva o simt pe ea și atunci cumva sunt în competiție, e o competiție fructuoasă pentru că ei se înțeleg foarte bine și mai încearcă să copieze unul de la celălalt, să-și îmbunătățească abilitățile”, a declarat, pentru UNICA.ro, Alina Pușcaș.
Prezentatoarea TV ne-a dezvăluit și cum își motivează copiii pentru a avea rezultate bune la școală.
“Lui Alex i-am promis un cadou special la alegere, dacă la final de școală va veni, chiar dacă e mic are evaluări semestriale, și dacă va face un punctaj mare, peste 90 la sută că așa e la ei, i-am promis că îi iau ce își dorește. Îi și recompensăm atunci când merită și le și dăm cadouri atunci când sunt genul ăsta de evenimente, ei de-abia le așteaptă oricum. Dacă ia unul, trebuie să ia și ceilalți, s-au obișnuit din păcate așa, nu e tocmai cinstit, dar sunt copii, îi motivez cumva”, a spus Alina Pușcaș, pentru UNICA.ro.
Vedeta Antenei 1, despre vacanțele la bunici: “Acolo era paradis pentru mine”
În afară de spațiu, care era într-adevăr o problemă pentru familia ei numeroasă, vedeta Antenei 1 și-a dorit mutarea de la apartament la casă pentru a avea propria curte. Și-a amintit cât de fericită era în copilărie la bunici și cât de mult timp petrecerea în ogradă.
“Știam că orice ar fi, oricât de mult mi-ar fi plăcut apartamentul respectiv, ar fi trebuit să fac schimbarea pentru că nu aveam loc efectiv și mi-am dorit foarte mult o casă pe pământ din dorința de a avea curte, pentru că mi se pare minunat. Eu îmi amintesc de vacanțele mele de la bunici pe care mi le petreceam numai afară, numai în curte, în natură. La bunicii mei din Luduș din județul Mureș mergeam foarte des, în fiecare vară, 3 luni de zile nu mă mișcam de acolo, acolo era paradis pentru mine”, ne-a povestit ea.
Cu această ocazie ne-a spus și cum arăta Ziua Copilului când ea era mică. “De 1 Iunie, în Ardeal, cel puțin, de unde vin eu din Târgu Mureș e o tradiție ca toți copiii să vină în centrul orașului și să deseneze cu cretă pe asfalt exact tot centrul orașului. Este o alee principală în Târgu Mureș unde sunt și statuete, sunt bănci foarte frumos și toți copiii veneau cu partea creativă, colorau și primeau un premiu, cel mai bun desen”, a rememorat Alina Pușcaș.