La ce intervenție estetică apelează Oana Ioniță după divorț: “Am pierdut sănătatea și banii într-o direcție greșită”/ Exclusiv

.

Oana Ioniță este nevoită să apeleze la o intervenție de estompare a vaselor sparte de pe picioare. Coregrafa a povestit, în exclusivitate pentru UNICA.ro, că semnele inestetice au fost favorizate de ședințele de epilare definitivă realizate necorespunzător la un salon pe care l-a găsit pe o rețea de socializare.

Oana Ioniță a avut parte de un an dificil din punct de vedere al sănătății, ea suferind două operații de menisc la interval de 6 luni, dar și personal, după ce a divorțat de Florin Budnaru, cu care a fost căsătorită 10 ani. Vedeta și-a propus să își facă timp și pentru ea și să nu neglijeze problemele de sănătate.

Oana Ioniță, experiență neplăcută după ce și-a făcut epilare definitivă într-un salon de înfrumusețare găsit pe Instagram

Oana Ioniță speră că s-a încheiat seria de întâmplări neplăcute care au avut loc în ultimul an. Coregrafa a apelat la un specialist fengh-shui pentru a avea parte de echilibru și armonie în casă, dar și la un preot care a făcut sfeștanie în locuință, pentru a-i merge bine.

Până acum ai simțit nevoia de a apela la serviciile unui medic estetician?

Da, în pandemie m-a trăznit ideea că aș vrea să fac o încercare legată de partea de pomeți. Am venit la clinică exact în pandemie, am vrut să îmi spună doamna doctor cam ce aș avea nevoie, pentru că fiecare dintre noi ne dorim o înfrumusețare în funcție de nevoi. Merg foarte mult pe frumusețea naturală, dar după 40 de ani parca ne-ar prinde bine puțin ajutor. Mi-am făcut injectare cu acid hyaluronic la nivelul pomeților, discret ca să nu iasă nimic nenatural în evidență, astfel încât pielea să conțină acea elastină și aspect de piele naturală și tânără, cum ne dorim cu toții.

Citește și:  Cum își menține Adela Popescu silueta: „La mine nu merge asta cu mănânc grătar și salată. Nu slăbesc”/ Exclusiv

Citește și: Afecțiunea de care nu poate scăpa Alina Pușcaș de ani buni. „Nu știu ce să fac. Nu se mai poate!”

Citește și: Shakira, declarații despre viața de mamă singură: „Nu cred că toată lumea are acces la fericire”

Citește și:  Angelina Jolie a fost „salvată” de rolul de mamă, după divorțul de Brad Pitt: „Mă simt nefericită”

La ce intervenție estetică apelează Oana Ioniță după divorț: “Am pierdut sănătatea și banii într-o direcție greșită”/ Exclusiv

Te mai tentează și altă intervenție?

Chiar am sunat-o de curând pe doamna doctor, pentru că aș avea nevoie de puțină corectare a aspectului vaselor de sânge de pe picioare. Eu stau foarte mult în picioare, merg mult, am dansat mult. Spargerea vaselor de sânge cred eu că s-a format din 2 motive. La 18 ani am luat niște anticoncepționale pentru diminuarea chisturilor ovariene, care au fost foarte puternice. Atunci mi-au apărut pentru prima dată pe piciorul drept vasele de sânge sparte. Am încercat să mă injectez cumva cu o substanță care obstrucționa acel vas de sânge spart, după care, de curând, am făcut niște ședințe de epilare definitivă. Acum 10 ani le-am făcut undeva la un salon de prestigiu, care, într-adevăr, au decurs bine și am fost mulțumită de rezultate.

Citește și: S-a pronunțat divorțul dintre Oana Ioniță și Florin Budnaru: “În curând voi primi hârtia care atestă revenirea la numele meu”/ Exclusiv

Oana Ioniță: „Am pierdut sănătatea și banii într-o direcție proastă”

Tot ce s-a întâmplat de fapt grav a fost acum, în ultimul an, când mi-am făcut acele ședințe de epilare definitivă la un salon dintr-un cartier, pe care l-am găsit pe Instagram. Am zis să reiau toată schema pentru că e mai simplu să mergi să îți faci epilare decât să mergi lunar la salon și să te chinui cu ceara tradițională. Din păcate, probabil că doamna de la salon mi-a dat niște impulsuri mai puternice pe picioare, care au spart vasele de sânge. Și de acum câteva luni când am făcut asta, din păcate, picioarele s-au transformat foarte mult. Cei care vor să facă epilare definitivă trebuie să meargă la un salon cu personal de specialitate, profesionisti în domeniu. Eu am încercat, am pierdut timp, sănătatea mea și banii într-o direcție proastă. Asta vorbeam cu medicul Cristalia Rusu să mă vadă și să stabilească procedura de care am nevoie: scleroterapie sau laser vascular.

La ce intervenție estetică apelează Oana Ioniță după divorț: “Am pierdut sănătatea și banii într-o direcție greșită”/ Exclusiv

Tot la nivelul picioarelor ai trecut și prin două operații în ultimul an...

Am făcut două operații de menisc într-un an de zile. Am făcut o tendinită patelară și din cauza asta nu am putut să mă recuperez total după prima operație. La prima zăpadă am alunecat și mi-am rupt din nou meniscul. A fost greșeala mea sau karma, nu dau vina pe nimeni. Trebuie să mă mai uit și în buletin din când în când, să nu mai țopăi așa de mult. E bine să luăm suplimente din când în când mai ales când avem o viață agitată, colagen, vitamina D, C etc. Cred că era mai bine în loc de cele două operații să încep cu recuperare medicală și să fac niște injecții cu acid hialuronic în genunchi. Probabil ca revenirea era mai rapida. Nu am făcut recuperarea din lipsa timpului cu copiii, alergătura, business-ul…

M-am operat din nou după 6 luni de la prima operație și consider că un genunchi operat nu mai poate sa fie ca înainte. Nu mai am același grad de împingere în el, au trecut 6 luni de la a doua operație, sper să nu se rupă din nou.

Oana Ioniță: „Am adus un preot acasă, am făcut sfeștanie”

De ce spui asta?

Prima oară a avut un accident Isabel pe menisc, după 6 luni mi-am rupt eu meniscul, după 6 luni mi s-a rupt a doua oară. Și acum au trecut 6 luni, sper să nu se mai întâmple nimic.

Cred că s-a tăiat firul ghinioanelor

Am adus un preot acasă, am făcut sfeștanie, pentru că nu făcusem în casa nouă unde m-am mutat. Am adus o doamnă cu feng shui-ul care să îmi reorganizeze casa și mi-a spus niște lucruri importante, de care să țin cont și mi s-au părut destul de evidente. Chiar dacă credem sau nu, câteodată e bine să ți se spună că ai nevoie de două noptiere drepta, stânga să te echilibrezi, nu trebuie sa pui oglinda spre direcița patului, nu ai nevoie de măști venețiene în dormitor, sfaturi importante care ne pot aduce bunăstarea.

Citește și:  De ce nu mai ține Oana Ioniță legătura cu tatăl biologic al fiicei sale: „Am discutat”. Isabel nu-și dorește să-l cunoască

La ce intervenție estetică apelează Oana Ioniță după divorț: “Am pierdut sănătatea și banii într-o direcție greșită”/ Exclusiv

Recent ai adus preotul?

Da, pentru că s-au întâmplat foarte multe lucruri. Se spune că la 10 ani se schimbă ceva, energetic și numerologic și chiar dacă nu cred mereu în toate coincidențele, există un Dumnezeu și niste lucruri mai presus de noi. Nu sunt îndoctrinată, dar când sunt chestii care se repetă în mod frecvent, e ceva nerezolvat, începi să îți pui întrebări. Mi-am pus întrebări și încerc să mi le rezolv cumva. Cred că la un moment dat trebuie să descopăr niște lucruri despre mine. Nu știu dacă m-am dus neapărat în jos, deși energia mea rămâne la fel de pozitivă. Vibe-ul este acolo, dar tot ce se întâmplă în jurul meu se destramă și se clatină și atunci trebuie să rămân puternică pentru copiii mei, pentru școală, pentru tot ce fac.

Sursa foto: Instagram/ Arhivă personală

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton