La 42 de ani, mamă a trei copii, Ela Crăciun dezvăluie secretul relației de 16 ani cu soțul ei : „Ne facem timp pentru noi cât de mult putem” / Exclusiv

.

Ela Crăciun, prezentatoarea emisiunii „Numai de bine”, difuzată la Antena 3 CNN, face dezvăluiri nefardate despre viața cu trei copii și evoluția ei de la experiența necunoscută a nașterii până la momentul în care a ajuns să ofere cursuri de parenting.

Ela Crăciun ( 42 de ani) recunoaște că, în ceea ce o privește, nu lasă nimic la voia întâmplării. Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.ro, prezentatoarea tv își aduce aminte cum și-a cunoscut soțul și ne dezvăluie secretul unei căsnicii reușite și durabile. Chiar dacă are un program zilnic infernal, Ela Crăciun nu uită să-și facă timp și pentru ea. Mamă a trei copii, Ella recunoaște că „timpul nu este cel mai bun prieten al nostru”.

Ela Crăciun, dezvăluiri din familie: „E greu, fără un ajutor, când ești tânăr și nu știi ce să faci”

Aflăm de la ea cât de multe a învățat cu fiecare sarcină și cum a ajuns să adopte, la distanță, trei copii în Africa. „De fiecare dată și la fiecare sarcină a fost atfel. În primul rând eu am făcut copiii la o distanță foarte mare, din 6 în 6 ani. În 6 ani multe s-au schimbat și am învățat, la fiecare sarcina, ceva nou”, ne spune Ela Crăciun.

Ela Crăciun s-a implicat intens în grupurile de pe rețelele de socializare în care se discuta despre parenting. Susține că nu vrea să convingă sau să ofere sfaturi nesolicitate, în schimb vrea să împărtășească din experiență personală iar cărțile pe care le-a scris au fost împreună cu diverși specialiști.  Recunoaște că le da libertate copiilor ei, Alex, Alesia și Nicholas, chiar și la mâncare, însă echilibrul este cel care conturează relația strânsă dintre ei.

„Timpul pentru mine este extrem de prețios și prefer să îl petrec cu familia și cu copiii”

Ela Crăciun, o mamă cu trei copii, două cărți deja publicate și alte proiecte în derulare. Cum reușești?

Doar organizată reușesc să le fac pe toate. Am o agendă pe care o folosesc și în care pun toate lucrurile pe care trebuie, vreau să le fac și sunt urgente. Încerc să echilibrez în așa fel agenda încât, la finalul săptămânii, eu să fiu mulțumită de alegerile mele.

Am învățat să spun Nu dacă nu este un Da sigur. Am limitat destul de mult evenimentele pentru că îmi ocupau foarte mult timp. Timpul pentru mine este extrem de prețios și prefer să îl petrec cu familia și cu copiii. Pun în agendă doar lucruri pe care le fac numai pentru sufletul meu, masaj, plimbare, manichiură. Apoi încep să pun cărămidă cu cărămidă și construim săptămâna. Fără organizare și fără ajutor nu se poate. Mama și soacra mă ajută.

Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

Îl duc pe Nico la grădiniță. Eu mă ocup de Nico, soțul meu de Alexia iar Alex merge singur. Vin acasă și, în prima parte a zilei, îmi pun maxim o oră de sport, apoi mă apuc de mailuri, articole pe care trebuie să le dau. Merg să-l iau pe Nico și după ora 13 începe, cu adevărat, ziua mea.

Ela Crăciun împreună cu Nicholas, fiul cel mic. Sursă foto: Arhivă personală
Ela Crăciun, împreună cu Nicholas, fiul cel mic. Sursă foto: Arhivă personală

Filmări, întâlniri și ce mai am de făcut. Încerc ca în jur de ora 6 să termin tot. Seara pregătim cina, mergem în parc, mai facem lecții. Până la finalul anului încerc un slow living. Acum sunt în sesiune și mă concentrez pe învățat.  Încerc pe cât posibil să nu-mi aglomerez programul atât de mult.

Ela Crăciun: „Există momente în care nu mai pot”

Există și momente când simți, sau ai simțit, că nu mai poți?

Timpul nu este cel mai bun prieten al nostru. Alex a făcut 18 ani și parcă ieri l-am născut, nu știu când au trecut anii ăștia. Nu mă mai întorc la multele momente din viața lui pe care le-am pierdut. Așa că nu există nimic care să compenseze lucrul acesta și să merite să fac acest sacrificiu.

Sigur că există și momente când simt că nu mai pot, dar am învățat să iau o pauză când se întâmplă asta. Nu o să pice lumea dacă iau o pauză. Îmi iau o zi, două, cât am nevoie pentru a mă reîncărca pentru că nici prea mult nu-mi place să stau. Există momente în care nu mai pot, mai ales când îmi aglomerez excesiv programul. Încerc să o fac cât se poate de rar.

Ela Crăciun împreună cu Alex și Nicholas. Sursă foto: Arhivă personală
Ela Crăciun, împreună cu Alex și Nicholas. Sursă foto: Arhivă personală

„Nu dețin adevărul absolut și este normal să fie așa”

Nu e ușor să discuți cu oamenii despre parenting. Oamenii au păreri diferite. Reușești să îi convingi de experiențele tale, îți ascultă sfaturile?

Nu încerc să conving pe nimeni și nu vreau să dau sfaturi nimănui. Eu am studiat, tot ce spun spun în urma unor cursuri făcute, unor diplome. Acum fac Facultatea de Psihologie, dar asta nu înseamnă că eu am dreptate, că nu există și alte adevăruri.

Accept că oamenii au alte păreri, este normal să fie așa, însă cine rezonează cu ce spun eu, mă bucur. Fiecare are dreptul să aibă propria părere. Poate ceva nu i se potrivește din ceea ce spun. Nu dețin adevărul absolut și este normal să fie așa.

Ești autoarea cărților „9 luni fără griji” și „12 luni fără griji”. După prima sarcină, cu Alex, ai învățat ce trebuie să faci ca să fie mai ușor?

Cărțile mele sunt scrise cu specialiști, cu doctori, cu oameni cu studii. Eu țin să am părerea unui specialist care să dubleze experiența mea. De fiecare dată și la fiecare sarcină a fost atfel. În primul rând eu am făcut copiii la o distanță foarte mare, din 6 în 6 ani. În 6 ani multe s-au schimbat și am învățat, la fiecare sarcină, ceva nou.

Am învățat cum să-mi fie mai ușor și la ultima sarcină mi-a fost cel mai ușor. Acum, dacă aș mai avea un copil, pot să spun că mi-ar fi și mai ușor. Este vorba doar despre experiență.

Ela Crăciun este o femeie puternică. Sursă foto: Arhivă personală
Ela Crăciun. Sursă foto: Arhivă personală

Ela Crăciun: „La Nicholas am fost cei mai relaxați părinți”

De la Alex la Nicholas, stresul și fricile au mai dispărut? Panica s-a mai diminuat?

Au dispărut fricile, strestul. La Nicholas am fost cei mai relaxați părinți. Când te confrunți de două ori cu o frică, cu o boală, a treia oară știi ce să faci, de unde s-o apuci și pe cine să suni. Dacă nu știi la ce să te aștepți e normal să fii puțin mai panicat.

„Am avut o semi depresie după ce l-am născut pe Alex.”

Ai trecut, la vreo sarcină, prin depresia post natală? Cum ai reușit să depășești situația și să mergi mai departe?

Am avut o semi depresie după ce l-am născut pe Alex. Eram destul de tânără, aveam 24 de ani. M-am trezit dintr-o fată care abia terminase facultatea cu o femeie care are cu copil. Credeam că e foarte simplu să ai grijă de un copil, dar realitatea a demonstrat că nu a fost deloc așa. Citisem despre depresie și, oarecum, mi-am identificat stările. Am știut că este depresie postnatală și am luat măsuri.

Am avut mare noroc cu mama care a venit, a stat cu mine, l-a preluat pe Alex și am putut să îmi văd și eu de viața mea la 24 de ani. Când aveam vârsta aia nu exista libertatea de acum, să ieși în cluburi de la 16 ani. Veneau prietenele mele la mine, ele descoperiseră viața și eu descoperisem cum să stau închisă în casă, cu ghilmelele de rigoare. Le-am zis să nu facă copil până la 30 de ani, că nu este ușor deloc.

A venit mama, verișoara mea care stătea în weekend și am putut să-mi văd și eu de tinerețe. E greu, fără un ajutor, când ești tânăr și nu știi ce să faci. Să vrei să ieși, să ai o viață, este destul de greu. Acceptați toate ajutoarele, dacă accepți nu înseamnă că îți iubești mai puțin copilul. Din contră, iubindu-te pe tine îți vei iubi și mai mult copilul!

Ela Crăciun a adoptat, de la distanță, trei copii din Africa

Ai 3 copii naturali și 3 copii adoptați, la distanță, în Africa. Cum ajungi să-i vezi, cum le știi evoluția?

Nu îi prea văd, este destul de dificil. Prietena mea însă, care are fundația, mă ține la curent cu evoluția lor la școală. Când ajunge în Kenya îmi trimite filmări cu ei și sunt atât de simpatici. Mă bucur că am putut să-i ajut. Pentru ei speranța la o viață mai bună este școala. Merg la o școală particulară, este ceva ce noi avem aici în mod natural. Mă bucur că am putut să le dau o mână de ajutor.

Apropo de copii, ție ce îți plăcea să faci în copilărie, cel mai mult?

Copilăria mea a fost în spatele blocului, la bătătorul de covoare. Stăteam cu prietenii mei, mergeam în pădurice. Aveam o zona cu multă verdeață, pădurice îi spuneam, petreceam foarte mult timp în aer liber.

Ela Crăciun își aduce aminte de perioada liceului: „Am fost populară datorită felului meu de a fi”

Ce-ți mai amintești din perioada liceului? Ai fost o timidă sau cea mai rebelă?

În perioada liceului nu am fost nici timidă, nici rebelă. Am fost populară datorită felului meu de a fi. Învățăm și bine, așa mi-am cucerit și profesorii. Am avut o perioadă foarte frumoasă, dar am făcut și prostioare. Și acum, de când puiul meu este la liceu, încerc să-mi aduc aminte eu ce-aș fi făcut la vârsta lui. Este foarte important să ne punem întrebarea asta. Vedem prostioarele lor cu alți ochi pentru că le-am făcut și noi la vârsta aia.

Ela Crăciun, dezvăluiri despre soțul ei: „S-a întâmplat un declic și a fost o dragoste incredibil de mare și de rapidă”

Îți mai aduci aminte cum l-ai cunoscut pe Alexandru? Care a fost primul gând pe care l-ai avut atunci când l-ai văzut?

Pe Alex l-am cunoscut printr-o prietenă de facultate, ea îl știa. Deși ne-am cunoscut în mai am ajuns să ieșim împreună prin octombrie. Am păstrat o relație de semi prietenie. Mi-a plăcut, dar n-a fost acea scânteie. Când ne-am reîntâlnit în octombrie, însă, s-a întâmplat un declic și a fost o dragoste incredibil de mare și de rapidă.

Ela Crăciun alături de soțul ei. Sursă foto: Arhivă personală
Ela Crăciun, alături de soțul ei. Sursă foto: Arhivă personală

Care este cea mai importantă calitate a lui?

Aș spune că răbdarea și faptul că este familist. Răbdarea că mă suportă pe mine. Nu sunt cea mai ușor de suportat persoană (n.r.- râde), am și eu fixurile mele la care renunț destul de greu. El știe cum să le accepte și să nu intre într-o ceartă cu mine.

Este familist, munca este foarte importantă pentru el, dar când vine acasă familia este pe primul loc. Stă foarte mult cu copiii, este un tată implicat.

Ela Crăciun: „Este foarte important să acorzi atenție cuplului pentru că, atunci când copiii cresc, rămâi cu partenerul”

Cu 3 copii, de 16 ani de când sunteți împreună, mai aveți timp doar pentru voi? Plecați și singuri, câteva zile, departe de tot?

Ne facem timp pentru noi cât de mult putem, chiar și o dată sau de două ori pe an. Contează o mini vacanță pentru că o vacanță de o săptămână nici nu se pune problema. Am fost de ziua mea, pe 15 aprilie, doar noi doi la Lugano, timp de 2 zile. Deși au fost doar două zile ne-au încărcat bateriile extrem de tare.

Poate reușim să plecăm un weekend, doar noi doi, în Grecia. Deși lăsăm copiii cu inina strânsă și știm că vacanțele sunt momentele când petrecem timp cu ei și abia le așteptăm, încercăm să facem timp și pentru noi. Este foarte important să acorzi atenție cuplului pentru că, atunci când copiii cresc, rămâi cu partenerul.

Ce contează, în primul rând, ca o relație să dureze în timp?

Contează să ne focusam pe lucrurile frumoase, pe ce se întâmplă frumos în relație. Să ne concentrăm pe lucrurile bune, nu pe minusuri. Cred că mai contează înțelegerea, ca fiecare partener să lase de la el atunci când este cazul. Poate astăzi eu am un ego mare, dar patrenerul meu mă înțelege și mă lasă să mă defășor, poate mâine el vrea să fie șeful între ghilimele și îl las să se desfășoare.

„Cred că ar trebui să-i mulțumesc lui Dumnezeu”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

Cred că ar trebui să-i mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut un moment atât de greu în viața mea peste care să nu pot trece. Așa cum spuneam mai devreme, aleg să văd părțile frumoase. Iar obstacolele să fie trecute la capitolul challenge. Nu aș putea spune că am avut un capitol greu și nici nu îmi doresc să am. 

Ce știi că nu ai face niciodată în viața ta?

Nu aș spune niciodată niciodată, pentru că fix atunci te va pune viața într-un moment pe care tu îl negi. Când eram mai mică am judecat pe cineva pentru ce făcuse iar viața m-a pus în aceeași situație. Am făcut fix ce făcuse persoană pe care o judecasem. Atunci am zis că nu mai judec și nu mai spun niciodată niciodată.

Ela Crăciun gătește din cartea familiei

Îți place să gătești? Care sunt preparatele cerute de familia ta?

Îmi place, da, am o carte cu 365 de rețete adunate în familia mea, pe care copiii le adoră. Copiii mei mănâncă aproape de toate și le dau tot ce vor ei, dar cu măsură. Mâncăm paste, dar cu ricotta sau legume, burger și avem grijă să punem niște legume lângă, lasagna, dar nu în fiecare zi. Au ajuns să nu mai ceară fast food. Mesele mele sunt ușor de pregătit ca să nu stau cu orele în bucătărie.

Ela Crăciun:  „Aș mânca prăjituri dimineață, la prânz și seara”

Există vreun viciu alimentar la care nu poți renunta?

Eu nu pot renunța la dulciuri, aș mânca prăjituri dimineață, la prânz și seara. În perioada asta aș mânca savarine, pandișpan cu caise, cu vișine, plăcintă cu mere. Poți să mă ții nemâncată zile întregi, nu poftesc la nimic de mâncare, dar nu-mi lua prăjiturile (n.r.- râde).

Ela Crăciun nu poate renunța la prăjituri. Sursă foto: Arhivă personală
Ela Crăciun nu poate renunța la prăjituri. Sursă foto: Arhivă personală

Arăți foarte bine. Care este secretul? Sport, mișcare, alimentație sănătoasă sau factorul genetic? 

Nu am vreun secret, dar la câte dulciuri mănânc sunt destul de atentă. Încerc să fac și sport chiar dacă nu-mi place, încerc să nu mănânc pâine dacă am exagerat cu prăjiturile. Și sora mea, care are grijă de tenul meu, are un mare rol. Am grijă da mine și nu las nimic la voia întâmplării. Am grijă ca în programul meu să găsesc loc și pentru a mă îngriji.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton