Kylie Minogue

.

Cântăreaţa australiană s-a născut pe 28 mai 1968 la Melbourne. Cea mai mare dintre cei trei copii, Kylie şi-a început cariera de timpuriu.
La numai 11 ani juca într-un serial australian de televiziune „Skyways”, iar apoi în mult mai celebrul „Neighbours”. Cariera ei muzicală a început din pură întâmplare, când un producător a auzit-o cântând melodia „The Loco-Motion”.

Melodia cu care şi-a câştigat faima internaţională a fost „I Should Be So Lucky”, după care au urmat hit după hit. Ntre 93 şi 98 Kylie a intrat într-un con de umbră, dar după 99 a revenit în forţă demonstrând că este o artistă adevărată, care poate fi luată în serios.

„Nu e nevoie să încerc să fiu o bombă sexy. Eu chiar sunt una!” spunea ea, care a fost ani la rând un sex symbol şi a militat pentru drepturile homosexualilor deşi nu era una dintre ei. În mai 2005 a fost diagnosticată cu cancer la sân, boală pe care a reuşit să o învingă.

Despre copilăria ei, Kylie spunea: „Când aveam 8 ani prietenele mele şi cu mine urcam sus în dormitor, ne puneam rochiţele de petrecere şi mimam pe muzică ABBA folosind mânerul de la perie pe post de microfon…”

Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton