Kim Kardashian face apel la „compasiunea şi empatia” publicului pentru soțul ei, Kanye West

.
După mesajele ciudate pe care Kanye West le-a publicat zilele trecute pe contul său de Twitter, Kim Kardashian le-a amintit fanilor că soțul ei suferă de tulburare bipolară și le cerut să dea dovadă de înțelegere. 

La o zi după ce și-a anunțat campania pentru preşedinţia SUA, Kanye West a publicat pe contul său de Twitter o serie de mesaje bizare, pe care ulterior le-a șters. Rapperul a mărturisit că a încercat să divorțeze de soția sa, Kim Kardashian, pe care a acuzat-o că a încercat „să-l închidă” pe motive medicale.

Citește online gratuit numărul de august al revistei Unica

Ce spune Kim Kardashian despre comportamentul ciudat al lui Kanye West

Reacția vedetei la controversatele tweet-urile ale soțului ei nu a întârziat să apară. Aceasta, care l-a numit pe rapper „o persoană minunată, dar complicată“, spune că soţul ei suferă de tulburare bipolară şi cere înțelegere din partea publicului.

„După cum ştiţi mulţi dintre voi, Kanye are o tulburare bipolară. Cei care sunt apropiaţi de Kanye îi cunosc inima şi înţeleg cuvintele sale, care nu reflectă intenţiile sale. Rog fanii şi mass-media să dea dovadă de compasiune şi empatie pentru a trece peste asta“, a scris ea pe contul său de Instagram.

„Oricine suferă de aşa ceva sau are o persoană iubită în viaţa sa care suferă de asta ştie cât de incredibil de complicat şi dureros este de înţeles”, a precizat Kim Kardashian.

Vedeta le-a mai spus fanilor că pe lângă gestionarea acestei tulburări mintale, soțul ei se mai confruntă și cu presiunea de a fi artist și bărbat de culoare, precum și cu durerea pierderii mamei sale.

Citește și: Kanye West, dezvăluiri șocante despre dependența lui de sex

„Nu am vorbit niciodată în public despre cum ne-a afectat acest lucru acasă deoarece sunt foarte protectoare cu copiii noştri şi cu dreptul lui Kanye la intimitate atunci când vine vorba despre sănătatea lui. Dar astăzi simt că ar trebui să comentez din cauza stigmatului şi a concepţiilor greşite despre sănătatea mintală”, a mai spus vedeta.

Kim Kardashian și Kanye West s-au căsătorit în 2014 şi au împreună patru copii. Artistul a fost diagnosticat cu tulburare bipolară la 39 de ani.

„Dacă nu îți iei medicamentele în fiecare zi ca să te menții la o anumită stare, există posiblitatea să o iei razna și te poate duce într-un punct în care poți ajunge la spital”, a spus West într-un interviu în care a vorbit despre lupta sa cu tulburarea bipolară.

„Bipolaritatea nu e o dizabilitate. E o superputere. Sunt un supererou“, se arată și în versurile rapperului.

Sursă foto: Profimedia

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton