Khloe Kardashian a vorbit despre importanța efectuării controalelor pentru cancerul de piele, după ce a tras o sperietură zdravănă când și-a descoperit pe față o bubiță care nu-i mai trecea.
Vedeta, în vârstă de 38 de ani, a dezvăluit marți, 11 octombrie, într-o poveste pe Instagram că a trebuit să fie supusă unei intervenții chirurgicală pentru a îndepărta o tumoare de pe față.
Dezvăluirea a venit după ce fanii lui Khloe au devenit suspicioși cu privire la bandajele de pe față cu care s-a afișat recent.
Am descoperit o mică bubiță pe față și am presupus că este un coș. Dar am decis să-mi fac o biopsie, la șapte luni după ce am realizat că nu dă înapoi – a explicat vedeta într-o sesiune de InstaStories.
Dar după ce s-a consultat cu doi dermatologi și a făcut două biopsii, Kardashian a fost sfătuită „să facă imediat o operație pentru a elimina tumoarea” de pe față. Medicii i-au spus că tumoarea era incredibil de rară pentru cineva de vârsta mei.
Am făcut două biopsii, pentru medicii mi-au spus că vedeau ceva incredibil de rar pentru vârsta mea. Câteva zile mai târziu, mi-au spus că trebuie să mă opereze rapid pentru a îndepărta tumoarea. Medicul care s-a ocupat de mine este unul dintre cei mai buni chirurgi din Beverly Hills, știam că o să aibă grijă de fața mea – a completat vedeta.
Khloe s-a fotografiat după operație cu badaje pe față și a publicat poza în mediul online, spunând că rana este în curs de vindecare.
Conturul feței pare clar acum. Și a început procesul de vindecare. Mă veți vedea în continuare cu bandaje, le țin cât va fi necesar. Și, probabil, veți vedea și o cicatrice micuță (o crestătură în obraz rezultată după operație). Dar până atunci sper să vă bucurați de cât de fabulos fac să arate pozele în care sunt cu bandaje – a mai transmis Khloe.
Apoi, vedeta și-a îndemnat fanii să nu amâne vizita la medic pentru controalele de rutină.
Citeşte şi: Carmen DellOrefice, cel mai în vârstă supermodel din lume, a pozat nud la 91 de ani
Citeşte şi: Drama actriței Kelly McGillis, celebră pentru rolul din „Top Gun”. Ce i s-a întâmplat la 25 de ani i-a schimbat definitiv viața
Citeşte şi: Ramona Bădescu a apelat la ajutorul unui antrenor holistic pentru a scăpa de depresie. „Am îmbrățișat copaci!”
Citeşte şi: Geanina Ilieș pleacă de la Pro TV după 15 ani de activitate. „Sunt într-o schimbare”
Vă rog, am dezvăluit experiența mea pentru a vă reaminti cât de importante sunt controalele de rutină la medic. La 19 ani am avut un melanom pe spate, care mi-a fost îndepărtat chirurgical. Eu sunt predispusă la cancerul de piele. Dar chiar dacă nu sunteți, tot este nevoie de vizita la medic. Sunt genul de persoană care folosește creme de protecție solară zilnic. Vă rog să luați în serios experiența mea – a încheiat Khloe.
Foto – Instagram
Ultima modificare octombrie 12, 2022 3:41 pm