Cântărețul Kenny Rogers a încetat din viață

.

Kenny Rogers, celebrul cântăreţ de muzică country, a decedat vineri seara, la vârsta de 81 de ani.

Anunțul a fost făcut de publicația Variety.

Faimosul artist care a dominat topurile pop și country în anii 70 -80 și a câștigat trei premii Grammy a murit din cauze naturale, în locuința sa.

„Avea 81 și a murit pașnic acasă, din cauze naturale”, a declarat un reprezentant al artistului.

Familia artistului a confirmat decesul acestuia sâmbătă dimineață, într-un mesaj pe Twitter: „Familia Rogers anunță cu tristețe că Kenny Rogers a murit aseară la 10:25”.

Înmormântarea va avea loc într-un cadru restrâns din cauza pantemiei cu noul coronavirus.

Cântăreţul şi compozitorul Kenny Rogers (Kenneth Donald Rogers) s-a născut la 21 august 1938, în Houston, Texas. A fost unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai genului country în Statele Unite şi în lume. Deşi este definit în primul rând de genul country, Kenny Rogers a avut peste 120 de single-uri din diferite stiluri muzicale şi a vândut 130 de milioane de discuri în toată lumea, devenind astfel unul dintre cel mai bine vânduţi artişti din toate timpurile.

sursa foto – facebook.com

Ultima modificare martie 21, 2020 12:30 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale