Kelly Preston a murit la 57 de ani, după o luptă de doi ani cu cancerul mamar, pe care a ales să nu o facă publică. Actrița era căsătorită cu John Travolta de 29 de ani.
Un purtător de cuvânt al familiei a făcut public vestea tristă: ”În dimineața zilei de 12 iulie, Kelly Preston, mamă și soție adorată, a trecut în neființă după doi ani de luptă cu cancerul mamar. A ales să nu facă publică această luptă, a fost sub tratament pentru un timp, sprijinită de familie și prieteni apropiați. A fost un suflet luminos, frumos și iubitor, căruia i-a păsat de toți de cei din jur și a însuflețit tot ceea ce a atins”.
Citește online gratuit numărul de iulie al revistei Unica
Mesajul lui John Travolta după moartea lui Kelly Preston
Și celebrul actor a confirmat vestea printr-un mesaj transmis pe contul său de pe Instagram. ”Vă spun cu inima grea că frumoasa mea soție Kelly a pierdut lupta de doi ani de zile cu cancerul mamar. A dus o luptă plină de curaj, având mereu parte de iubirea și sprijinul celor din jur”.
”Viața și dragostea lui Kelly nu vor fi niciodată uitate. Pentru un timp, voi fi alături de copiii mei, care și-au pierdut mama, așa că îmi cer iertare în avans pentru faptul că nu veți auzi de noi o vreme”, a mai spus el.
Kelly Preston și John Travolta erau căsătoriți din 1991 și aveau împreună doi copii, Ella (20 de ani) și Benjamin (9 ani). Cuplul a mai avut un fiu, Jett, care a murit în 2009, la vârsta de 16 ani. Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară în 1987, pe platourile de filmare la „The Experts”, potrivit news.ro.
Citește și: John Travolta, scrisoare emoționantă pentru fiul său mort
Cine a fost Kelly Preston
Kelly Kamalelehua Smith s-a născut pe 13 octombrie 1962 în Honolulu, Hawaii. Aceasta și-a schimbat numele în Kelly Preston înainte de a obţine primul rol, în comedia romantică „Mischief” (1985). De-a lungul carierei ei, actrița și fostul model american a jucat în filme precum „SpaceCamp”, „Twins”, „Jerry Maguire”, „For Love of the Game”, „Die Experten”, alături de nume cunoscute ale cinematografiei. I-a avut colegi de platou pe Arnold Schwarzenegger, Danny DeVito, Tom Cruise, Kevin Costner și John Travolta.
În anii 1990 a făcut parte din distribuţia unor filme ca „Holy Man”, cu Eddie Murphy şi Jeff Goldblum, „Nothing ot Lose”, cu Tim Robbins şi Martin Lawrence, şi „Jack Frost”.
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare iulie 13, 2020 9:51 am