După ce a trecut prin mai multe tragedii care ar fi dărâmat moralul oricărui om, Keanu Reeves pare să fie din nou fericit. El a fost surpsins alături de o blondă misterioasă, zâmbind așa cum nu a mai fost văzut de mult timp.
Unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți actori de la Hollywood, Reeves, porecilt „Sad Keanu”, este considerat cel mai trist actor – el râde rar și spune că „este înconjurat de moarte”.
În cei 53 de ani de viață a suferit cât alții în cinci vieți. Și-a pierdut copilul, logodnica și cel mai bun prieten, toți pierzându-și viețile la intervale scurte de timp. Și dacă nu era de ajuns, sora sa a fost diagnosticată cu leucemie.
Însă, acum actorul pare că a reușit să zâmbească din nou. El a fost surprins de curând în compania unei femei misterioase alături de care părea să se simtă foarte bine, notează Daily Mail.
Înainte de a deveni actor, Keanu și-a pierdut copilul născut prematur. Micuțul s-a stins când avea doar opt luni. După un an și jumătate, iubita sa, care urma să îi devină soție, a murit sub ochii lui, într-un accident de mașină.
În 2017, actorul declara că și-a luat gândul de a mai forma o familie.
„Sunt prea bătrân, e prea târziu. S-a terminat pentru mine”, spunea atunci Reeves.
După mai multe relații eșuate, el s-a concentrat pe carieră. De-a lungul anilor a reușit să strângă o avere estimată la 360 milioane dolari.