Katy Perry (39 ani) a făcut furori zilele acestea la Paris Fashion Week, unde a participat la prezentările celor mai noi colecții a unor mari case de modă. Deși a călcat de mai multe ori pe covorul roșu, două ținute au ieșit imediat în evidență.
Cuprins
Cuprins
Katy Perry, aproape goală la show-ul Balenciaga din cadrul Paris Fashion Week
Katy Perry a avut o apariție de neuitat, miercuri, la show-ul Balenciaga din cadrul Paris Fashion Week, când a apărut aproape goală. Artista a purtat o haină mare, neagră, cu mâneci lungi, guler și revere exagerate pentru prezentarea colecției de toamnă-iarnă a celebrei case de modă.
Gulerul hainei voluminoase a fost ridicat în spatele gâtului vedetei în așa fel încât aceasta să își expună cu ușurință corpul topless.
Katy Perry a purtat și o pereche de colanți negri rupți, semi-transparenți, care s-au potrivit perfect cu restul vestimentației.
Citește și: Katy Perry s-a „lovit” de Regele Charles și Regina Camilla, la Castelul Windsor: „Toată lumea alerga”
Artista a păstrat la minim accesoriile, alegând în schimb o pereche de ochelari de soare negri, îndrăzneți, care i-au completat look-ul.
Cât despre păr și make-up, Katy Perry a ales să își prindă părul la spate, într-o împletitură strânsă, iar machiajul a fost unul simplu, cu sprâncene accentuate și ruj roz strălucitor.
Artista și-a imprimat versurile unui single nelansat pe trena rochiei
Katy Perry se pregătește să lanseze primul album de studio din ultimii patru ani. După ce în ultimele zile a împărtășit cu fanii ei fragmente din single-ul pe care urmează să îl lanseze pe 11 iulie, la Paris Fashion Week artista a profitat de ocazie și și-a promovat piesa așa cum nimeni nu a mai făcut-o până acum.
Iubita lui Orlando Bloom a îmbrăcat o rochie roșie de catifea creată de Balenciaga, cu o trenă lungă pe care erau imprimante versurile noii sale piese.
Când a coborât din limuzină, la prima vedere părea că artista purta doar o rochie roșie mini, cu un singur umăr. Dar, în timp ce urca pe treptele hotelului, ea a dezvăluit încet trena uriașă. Imprimate cu litere albe îngroșate, erau versuri din „Womans World”.
Potrivit The Rolling Stone, trena ar fi măsurat 150 metri.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus ținutele impresionante ale lui Katy Perry purtate la Paris Fashion Week
Sursă foto: Hepta
Ultima modificare iunie 27, 2024 7:38 pm