Kate Middleton și Prințul William și-au deschis propriul canal de YouTube

.

Kate Middleton (38 de ani) și Prințul William (38 de ani) sunt oficial pe YouTube. Ducele și Ducesa de Cambridge încep un nou capitol. Cuplul regal tocmai și-a lansat propriul canal oficial de YouTube. Prin intermediul acestuia, perechea va prezenta mai îndeaproape evenimentele la care participă în general.

Kate Middleton și Prințul William și-au deschis propriul canal de YouTube

Anunțul a fost făcut printr-un videoclip de doar 25 de secunde. Filmarea începe cu Prințul William avertizând-o pe Kate: „Apropo, fii atentă ce spui, pentru că tipii ăștia filmează tot”. Ducesa răspunde imediat: „Știuuu”.

Imediat apoi începe o piesă pe notele căreia sunt prezentate imagini video surprinse în cadrul evenimentelor la care perechea a participat în trecut. Perechea a aniversat 10 ani de mariaj pe 29 aprilie 2021. William și Kate s-ar fi decis să se căsătorească în anul 2007.

Ducele și Ducesa de Cambridge s-au cunoscut în toamna anului 2001, așadar cu șase ani înainte de a lua această decizie. La vremea respectivă, Kate și William locuiau în aceeași clădire din campusul Universității St. Andrews din Scoția, amândoi studiind istoria artei.

Potrivit chiar ei, Kate „s-ar fi înroșit teribil și s-ar fi simțit extrem de rușinată” în momentul întâlnirii viitorului rege al Marii Britanii. Doi ani mai târziu, în 2003, cuplul și-a început relația. În 2007, cei doi s-ar fi decis să-și spună DA pentru totdeauna cândva, a scris Katie Nicholl în cartea ei, Kate: Viitoarea Regină.

Potrivit aceleiași scriitoare, pactul căsătoriei era menit să reducă presiunea ce învăluia relația lor, fiind amândoi deja siguri că vor sfârși împreună.

Citește și:

Cum își protejează Kate Middleton copiii de acuzațiile lui Meghan Markle la adresa ei

Ce părere are Kate Middleton despre incidentul care a făcut-o pe Meghan Markle să plângă

Kate Middleton și Prințul William au aniversat 10 ani de mariaj! 10 lucruri pe care nu le știai despre nunta lor

Deși s-au despărțit la scurt timp de la enunțarea pactului, cuplul s-a împăcat și, începând de atunci, William și Kate au depășit multe etape, începând cu nunta și continuând cu aventura creșterii copiilor lor.

Kate și William au împreună trei copii, Prințul George (7 ani), Prințesa Charlotte (6 ani) și Prințul Louis (3 ani). Louis a împlinit 3 ani pe 23 aprilie 2021. Câteva zile mai târziu, pe 2 mai, fiica perechii, Charlotte, a împlinit 6 ani.

Aniversările lui Louis și Charlotte au venit la scurt timp de la înmormântarea străbunicului lor, Prințul Philip. Ducele de Edinburgh s-a stins din viață pe 9 aprilie 2021, la vârsta de 99 de ani. A fost înmormântat pe 17 aprilie. Tot în aprilie, dar pe data de 21, Regina Elisabeta a II-a a împlinit 95 de ani.

Foto: Captură YouTube

Ultima modificare mai 13, 2021 1:10 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale