Kate Middleton, nominalizată pentru titlul „Persoana anului 2024”
Kate Middleton a fost nominalizată împreună cu alți nouă candidați pentru a deveni Persoana Anului 2024 de către revista Time. Timp de aproape 100 de ani, publicația a numit persoana sau grupul despre care crede că a avut cel mai mare impact asupra lumii în ultimele 12 luni.
Iar Time spune că numele Prințesei de Wales a intrat pe listă după ce, în 2024, „a făcut titluri internaționale și a stârnit o conversație despre intimitate și sănătate pentru personalitățile publice”.
Ultimele 12 luni au fost cu adevărat complicate pentru soția Prințului William, care a suferit o intervenție chirurgicală la abdomen în luna ianuarie. Mai târziu, ea a dezvăluit că medicii au descoperit urme de cancer în organismul ei și a început un tratament prevenitv cu chimioterapie înainte de a reveni treptat la viața publică, cu apariții la Trooping the Colour, Wimbledon. Pe 6 decembrie, ea a găzduit concertul ei de colinde de Crăciun la Westminster Abbey.
Prințesa Catherine a fost auzită spunându-i cântăreței Paloma Faith: „Nu știam că anul acesta va fi tocmai anul pe care l-am avut. Dar cred că mulți oameni în acest an au avut vremuri atât de dificile”.
Cine sunt candidații la titlul „Persoana anului 2024”
Pentru ca Kate să câștige râvnitul premiu în acest an, va trebui să învingă concurența acerbă din partea altor nouă candidați.
Alții nominalizați sunt Kamala Harris, care a luptat cu Donald Trump pentru Președinția Statelor Unite ale Americii, precum și cu miliardarul Elon Musk.
Iulia Navalnaya, soția disidentului rus Alexei Navalny, care a murit în februarie, este de asemenea în cursă, la fel ca și premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele Rezervei Federale Jerome Powell.
Pe lista scurtă se află și controversatul podcaster Joe Rogan, la fel ca și prima femeie președinte a Mexicului, Claudia Sheinbaum.
Lista este completată de președintele ales al Americii, Donald Trump, precum și CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg. Câștigătorul va fi anunțat joi, 12 decembrie.
În anul 2018 și Meghan Markle s-a aflat printre cei nominalizați la „Persoana anului”, însă premiul a revenit jurnaliştilor ucişi şi întemniţaţi supranumiţi „gardienii”.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Kate Middleton