Kamara a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă băiețelul său, Leon, în vârstă de doar 4 ani, rodul poveștii de dragoste pe care a trăit-o cu Oana, fosta sa soție.
Kamara, în vârstă de 43 de ani, a mărturisit că majoritatea problemelor de sănătate cu care se confruntă micuțul Leon, acesta fiind diagnosticat cu paralizie cerebrală, sunt repercusiune a faptului că a făcut stop cardio-respirator în timpul alăptării: „Dacă aş avea doar o carte de tras, de exemplu, aş schimba ziua în care s-a născut Leon şi s-o fac pe fosta mea soţie să nu mai plece la mare, ca Leon să se fi născut la Bucureşti, prin cezariană în ziua respectivă. Ea nu avea voie să nască natural, trebuia să o facă prin cezariană şi apoi nu l-au pus nici la incubator şi a făcut un stop cardio-respirator când l-a alăptat şi de aici problemele. Fiindcă el s-a născut sănătos, numai că era micuţ. Aceea ar fi ziua când aş vrea să ajung. Pe 24 mai, seara, pentru că pe 25 a născut, pe la 6 dimineaţa”, – a declarat Kamara, pentru click.ro.
Kamara participă la emisiunea Ferma, difuzată de Pro Tv, artistul acceptând provocarea de dragul fiului său, Leon. Aflat departe de micuț, artistul i-a scris o scrisoare emoționantă pe care prezentatoarea show-ului, Mihaela Rădulescu a citit-o telespectatorilor: ”Începe așa: Leonuț, iubitul meu băiețel, tata te iubește nespus de mult. Pentru tine sunt aici, leuțul meu, ai grijă de mămica ta minunată și nu o supăra, că te iubește mult. Te iubesc, Leon! Și scrie mare aici: Oana, îți mulțumesc mult pentru tot”.
În replică, Oana, fosta soție a lui Kamara, a spus: ”Noi suntem divorțați, dar știu că îi este foarte dor de Leon și că tot ce face face pentru el. Și are dreptate: Leon este cel mai minunat copil și merită absolut orice.”
Kamara și Oana au divorțat anul trecut, după repetate infidelități și neînțelegeri. Artistul mai are o fată dintr-o relație anterioară, pe Stephanie Sara, în vârstă de 19 ani.
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare martie 14, 2019 2:15 pm