Jurat nou la iUmor. Cine îl înlocuiește pe Nelu Cortea și face echipă cu Delia și Cheloo, la Antena1

.

Surprize neașteptate în cel de-al 15 sezon iUmor! Cosmin Natanticu este noul jurat care intră în echipa emisiunii. El îl va înlocui pe Nelu Cortea la Antena1 și va încinge atmosfera cu Delia, Cheloo şi Cătălin Bordea, alături de care va porni în căutarea celui mai amuzant concurent.

Show-ul va reveni cu o formulă spectaculoasă și la capitolul prezentatori, asta după ce Șerban Copoț și Dan Badea și-au anunțat retragerea. În locul lor vor veni Emi și Cuza, care s-au avântat împreună și în competiția Asia Express.

Cosmin Natanticu: „Am o relaţie foarte bună cu toţi juraţii”

Cosmin Natanticu se declară încântat de noul rol pe care îl va avea la Antena1. „Am primit cu mare bucurie propunerea de a face parte din juriul emisiunii iUmor, în sezonul cu numărul 15, şi aş putea spune că e un vis împlinit. Trebuie să recunosc că sunt foarte emoţionat, deşi ştiu că mă voi integra destul de uşor.

Am o relaţie foarte bună cu toţi juraţii şi cu toată echipa de la iUmor, având în vedere faptul că am fost de foarte multe ori invitat special în cadrul emisiunii şi cu majoritatea de acolo sunt prieten.

Nu vreau să îmi fac prea multe scenarii, vreau să iau totul pas cu pas şi să mă bucur de spectacolul de pe scenă şi nu numai! Ah, şi abia aştept să mănânc din mâncarea Deliei ”, mărturisește el.

Citeşte și: Cine sunt noii prezentatori de la iUmor. Şerban Copoţ şi Dan Badea, înlocuiţi la Antena 1

Citeşte și: Nelu Cortea îl susține pe Cătălin Bordea după divorț. Ce spune comediantul despre Livia, fosta soție a prietenului său

Nelu Cortea, despre iUmor: „A fost mai altfel decât credeam că va fi”

De partea cealaltă, după ce a terminat contractul cu iUmor, Nelu Cortea așteaptă un al proiect TV, care să îl pună mult mai bine în valoare. „Dacă proiectul va fi pe placul meu, da, mă mai interesează televiziunea. Aș vrea însă ceva total diferit de iUmor. A fost mai altfel decât credeam că va fi”, a spus Nelu Cortea, conform Cancan.ro.

„Începem turneele noi de stand up, cu materiale noi, Cătălin Bordea și cu mine. La toamnă, plecăm iar prin toată țara, prin toată Europa. Deja materialul nou prinde contur și-mi place. Când îți place ceva, e timp pentru orice, inclusiv și pentru televiziune”, a completat actorul.

Citeşte și: Cătălin Bordea și Livia au divorțat. Primele declarații ale actorului: „Oamenii se mai și despart”

Emi, despre banii de la iUmor:”Eu m-am însurat, Cuza și-a luat mașină scumpă, să mai recuperăm și noi”

Emi nu a ezitat atunci când a primit oferta de face parte dintr-un show de o asemenea anvergură, mai ales că face echipă cu prietenul său, Cuza, cu care a intrat, în trecut, şi în competiţia Asia Express.
”Totul a început cu un telefon! Așa încep și căsnicii, și nașteri, și invitații la nuntă, și livrări de colete prin curier și restructurări de post. A fost ceva normal.

Când am fost întrebați dacă ne-ar surâde ideea cred că a fost unul dintre momentele în care ne-am înțeles fără să ne spunem nimic unul altuia, pentru că până la urmă va fi o experiență nouă pentru noi, mai ales că este o emisiune de comedie, cumva pe nișa noastră, a ceea ce am făcut în online, unde putem fi noi și unde ne putem simți confortabil!

Într-adevăr, ne-am gândit și la rate, la investiții, la ce ne mai ajută banii și am zis că e OK să mergem. Pentru că eu m-am însurat, Cuza și-a luat mașină scumpă, să mai recuperăm și noi”, a declarat Emi.

Citeşte și: Șerban Copoț face primele declarații despre plecarea de la iUmor: „Este momentul să mai luăm și o pauză” / Exclusiv

Șerban Copoț a acceptat o nouă provocare

Șerban Copoț s-a despărțit de iUmor după 14 sezoane. Artistul spune că s-a simţit bine în acest rol, dar că a decis să se dedice proiectului său de suflet, Liga Exploratorilor, care implică sute de copii. „Da, mă despart de iUmor.

După 14 sezoane, este momentul să mai luăm și o pauză. A fost challenging (n.r. provocator), au fost 7 ani în care am făcut parte dintr-o echipă frumoasă, în care a avut loc debutul meu ca prezentator, o zonă care m-a scos din confort”, spunea Șerban Copoț, pentru UNICA.RO.

Foto: Pr, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton