Julia Roberts a dezvăluit care a fost cel mai jenant moment al carierei sale

.

Julia Roberts este una dintre cele mai iubite și mai bine plătite actrițe din lume, însă, ca toți actorii, a avut parte și de câteva momente mai puțin plăcute de-a lungul anilor. Iar Roberts a decis că este timpul să dezvăluie care a fost cel mai jenant moment al carierei sale.

La premiera filmului Nothing Hill, în anul 1999, în care a jucat alături de Hugh Grant, Julia a pășit pe covorul roșu neepilată la subraț. Fotografiile au făcut înconjurul lumii, iar actrița a fost aspru criticată pentru acea apariție.

La mai mulți ani de la nefericita întâmplare, Robert a povestit cum a ajuns în acea situație.

Îmi aduc aminte foarte bine acea imagine din acel moment. Pur și simplu nu am luat în calcul lungimea mânecii rochiei și nici faptul că voi saluta publicul”, a explicat actrița.

Nu mă gândeam că acest aspect va interesa lumea, dar a fost o chestie de natură personală care m-a pus într-o situație penibilă. Așadar, nu a fost o declarație feministă, ci a ținut mai degrabă de mine, un om simplu care trăiește pe această planetă”, a mai spus Julia Roberts.

Publicul a trecut peste acest incident neplăcut, iar Roberts este în continuare iubită de întreaga lume.

Citește și: Rihanna, o vedetă mofturoasă: „Nici nu știe ce vrea să mănânce” 

Citește și: Hugh Laurie a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, din partea Prințului Charles 

Sursă foto: Northfoto

Ultima modificare noiembrie 22, 2018 5:35 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale