Josephine, fiica lui Smiley (40 ani) și a Ginei Pistol (42 ani), a împlinit pe data de 9 martie vârsta de 3 ani. Cei doi au împărtășit imagini cu micuța lor cu fanii de pe rețelele de socializare. Fetița, al cărei chip nu a fost văzut niciodată de admiratorii cuplului, are o energie debordantă și pare să fi moștenit talentul tatălui ei, fiind pasionată de muzică.
Josephine, fiica lui Smiley și a Ginei Pistol a împlinit 3 ani
În urmă cu 3 ani, cel mai mare vis al Ginei Pistol a devenit realitate, când fiica ei, Josephine Ana, a venit pe lume. Fosta prezentatoare de televiziune și soțul ei, Andrei Maria, își dedică o mare parte din timp creșterii fetiței, care a cucerit deja internauții.
Gina publică în mod regulat imagini cu micuța, care a dovedit că are o pasiune pentru muzică. Aceasta cântă la instrumentele ei de jucărie și de fiecare dată când aude muzică se oprește, pentru un mic dans.
Acum, cu ocazia aniversării, Smiley și Gina Pistol au publicat imagini și mesaje dedicate lui Josephine.
De ce Gina Pistol și Smiley nu arată chipul fetiței lor
Smiley și Gina Pistol au refuzat să arate chipul lui Josephine. Imaginile publicate cu ea în mediul online sunt făcute din spate sau fetița are chipul blurat. Într-un interviu acordat Unica.ro, Smiley a explicat de ce el și soția sa au ales să nu o arate lumii pe Josephine.
„Viața de părinte este cu totul o provocare, mai ales la primul copil când totul este nou și când etapele de care ai auzit sau ai citit sunt trăite și simțite personal, însă nu există ceva mai frumos decât ceea ce trăim noi acum. Pentru noi în special este o provocare să respectăm intimitatea copilului și să-i facem și pe cei din jur să o respecte, suntem deja obișnuiți să facem astfel, este ceva ce ne-am propus de la început, ca Josephine să trăiască precum un copil normal și să poată ea alege la un moment dat cât de „public” dorește să trăiască”, a precizat artistul.
„Pentru ea, Gina și cu mine suntem doar „mama” și „tata”, nu persoane publice, dar, probabil, odată ce va crește îi vom explica și că avem un job interesant și frumos prin care ne cunoaște toată lumea, dar care nu ne face mai speciali față de ceilalți oameni, doar mai cunoscuți. Noi încercăm să ne bucurăm de tot ce înseamnă statutul de părinți, să fim o familie normală, cu program, griji și bucurii firești așa cum există în viețile oricăror oameni care trec prin această etapă frumoasă”, a mai spus Smiley.
Deși și-a dorit foarte mult să devină mamă, Gina Pistol a mărturisit că a suferit de depresie postnatală.
„Da! Și eu m-am confruntat, dar cred că toate femeile au asta, e absolut normal, e absolut normal să nu te conectezi cu copilul tău din prima, e absolut normal să-ți vină să fugi în lume când ți-e greu, că e și greu, dar femeile trebuie să înțeleagă că toate trecem prin asta. Eu nu am pozat niciodată doar partea frumoasă, nu am pozat niciodată că a fi mamă e foarte ușor”, a afirmat vedeta la Xtra Night Show.
De asemenea, cei doi au ales să nu apeleze la ajutorul unei bone și să își crească singuri fetița.
“Dacă vrei să îți crești copilul sănătos, ca așa puteam să îl pasez unei bone, la bunici și îmi vedeam de viață și vreau să îmi cresc copilul sănătos. Să nu fiu înțeleasă greșit. Am ajutor, dar atunci când am de filmat ceva sau când am de făcut câteva drumuri și chiar nu pot să stau cu copilul, vine cineva și mă ajută”, a precizat Gina Pistol la Antena Stars.