Jorge a ajuns din vacanța petrecută cu familia direct pe masa de operație Artistul s-a operat la genunchi după accidentarea la Survivor România și a ales același medic ca și Cătălin Măruță. Jorge a făcut intervenția într-un spital privat, iar acum timp de cinci săptămâni nu are voie să pună piciorul în pământ.
Solistul spune că atunci când s-a aventurat în competiția de la Survivor s-a gândit că se poate întâmpla orice.
Jorge, operat la genunchi
Jorge s-a internat în spital cu o zi înainte de intervenție. „Am ajuns acasă. Sunt în sfârșit operat la genunchi. Inițial am vrut să merg la un spital de stat, dar pentru că asigurarea acoperea tot am zis de ce nu. Medicul mi-a fost recomandat de Cătălin Măruță, fratele meu. Am mers pe mâna lui.
A fost prima intervenție din viața mea. De fapt, m-am operat în trecut și la ochi, dar nu am avut niciun oscior, niciun deget rupt. A fost cu anestezie locală, prietenii mi-au spus că mă adoarme și nu simt. Dar doctorul mi-a zis că dacă vreau pot să mă uit cu el odată acolo”, a mărturisit Jorge într-un filmuleț postat pe rețelele de socializare.
Artistul s-a accidentat la Survivor România în urmă cu trei săptămâni
Jorge s-a accidentat grav la Survivor România, motiv pentru care a și fost nevoit să părăsească competiția.
„Sunt trei săptămâni de când am plecat de la Survivor, tot cu gândul că mă operez. Acum așteptarea a luat sfârșit. Medicul mi-a zis să nu calc cinci săptămâni pe picior, dar sunt optimist. Dacă e să mulțumesc cuiva pentru experiența asta, Mulțumesc Survivor România, fără voi nu aș fi reușit.
Lăsând gluma la o parte, mi-am asumat orice accidentare atunci când am mers la Survivor. E bine să nu aștepți. Când e ceva important, e bine să dai frica la o parte. Eu nu am simțit frica, m-am ambiționat. Am mers singur pe picioare până în seara operației. Era un moment în care trebuia să fiu curajos. Nu e o operație complicată, însă recuperarea e grea”, mai spune Jorge.
Jorge e cu gândul la soție și copii
Acum, artistul are nevoie doar de răbdare pentru a face această perioadă complicată să treacă.
„De aici începe practicul jocul psihologic, răbdarea, o calitate pe care dacă o ai te poate ajuta în toate aspectele vieții. Ai răbdare cu copiii, cu iubita, cu soția. Nu am de ce să fiu supărat. Am petrecut la Survivor o lună fantastică, cu dor de copii și soție, dar m-am simțit ca la mine acasă. Mi-am propus să fiu un pacient suportabil, cu moralul sus. Dacă sunt imobilizat la pat ar fi păcat să fiu și morocănos. Sunt fericit, e și de la perfuzii”, a mai spus Jorge, fost concurent în echipa Faimoșilor de la Survivor România.
„Mi-am sunat soția prima oară. Am și dormit foarte mult după operație, de la 10 la 14, în reprize. Am vorbit și cu mama, apoi cu Ilinca, fata cea mare, și prin mesaje cu Karina, urmează să îl sun pe David”, adaugă artistul.
Foto: Facebook, Instagram
Ultima modificare martie 3, 2023 1:45 pm