Jorge, mărturisiri emoționante: „Am stat în capcana timpului mulți ani, adică mereu mă gândeam la trecut sau la viitor”

.

Despre provocările vieții de artist, iluzii, dar și despre experiențele de care se poate bucura un entertainer înnăscut, ne-a povestit, cu naturalețe și un tonus optimist, charismaticul Jorge!

Dacă nu ai fi urmat o carieră în showbiz, în ce altă industrie ți-ar fi plăcut să te implici?

Clar, business. De-a lungul anilor am tot dezvoltat afaceri, unele mai profitabile decât altele. Am terminat managementul afacerilor și, clar, înclinația mea este spre a face bani.

Ai vreo amintire din culise despre care poți spune că e una memorabilă?

Când jucam personajul Romeo în „Romeo și Julieta” la Teatrul Național de Operetă, am avut un colaps de câteva minute. Nu puteam să-mi amintesc primul vers al unei melodii și nici nu aveam pe cine să întreb. Am stat cu frică până în ultima secundă. Fiind deja pe scenă, în momentul în care am început să cânt, au ieșit versurile, automat, pe gură. A fost înspăimântător.

Cât de mulțumit ești de versiunea ta de acum? La ce ar trebui să mai lucrezi?

La a fi mai recunoscător cu ce am. Mereu îmi doresc mai mult, ceea ce nu e rău, dar simt că parcă trece timpul prea repede și nu mă bucur de ce am. Am stat în capcana timpului mulți ani, adică mereu mă gândeam la trecut sau la viitor. Pandemia m-a ajutat să mă ancorez mai mult în prezent.

Cum este să ai pasiuni comune cu soția ta, Ramona? Am văzut pe contul tău de Instagram că e artistă la schemele cu mingea de fotbal? Urmăriți meciurile împreună?

Eu cred că e o strategie ca să nu mă lase singur la meci cu băieții. 🙂 Glumesc. Urmărim toate meciurile, chiar e frustrant că uneori știe mai bine unele echipe. Nu mai zic că abia o bat la tenis cu piciorul și eu chiar joc bine. 😉 E talentată, ce să mai zic.

Citește și:
EXCLUSIV Alina Vîlcu, arhitect „Visuri la cheie”, despre trucurile ei de înfrumusețare
Andreea Antonescu, pe mâinile medicilor. Ce s-a întâmplat cu artista
Jennifer Aniston a renunțat la prietenii ei care au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19
Fiul actorului Michael Jai White a murit de COVID-19 la 38 de ani

Ce ți-e mai ușor? Să fii tată de băiat sau de fată? Ce apreciezi cel mai mult la Karina și la David? |ți moștenește vreunul dintre ei talentul artistic?`

Nu e ușor nici așa, nici așa. Să fii părinte e solicitant de când te trezești până când se culcă ei. Abia apoi începe liniștea. Avem noroc, deoarece sunt copii cuminți și înțelegători. Asta e o calitate a amândurora. S-au născut maturi, dar și noi le-am învățat butoanele lor de interes și, odată satisfăcute, fac ce le spunem noi. E o tehnică pe care am învățat-o de la un psiholog.

Anul trecut, la începutul pandemiei te-ai apucat de TikTok și ai strâns până în momentul de față peste 300 de mii de abonați. Ce postări au prins cel mai bine la public?

Cele funny. |mi place că pe TikTok pot să scot partea mai puțin serioasă din mine și mă amuz teribil. |mi place să mă distrez.

Ce melodie îți descrie cel mai bine starea de spirit actuală?

„Dont give up”, chiar cea mai recentă melodie a mea. Probabil, Dumnezeu a vrut să scriu melodia asta ca un mesaj pentru mine, deși eu credeam că am scris-o pentru fanii mei. E ca masca de oxigen în avion. Prima oară ți-o așezi ție și apoi celui de lângă tine. Are un mesaj motivațional, să-ți urmezi pasiunile și iubirea. Chiar trebuie să o ascultați. Viață frumoasă să aveți!

Foto: Răzvan Lupică (PRO TV)

Ultima modificare august 9, 2021 10:27 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale