“Eu dacă văd un copil lovit, eu plâng. Eu, om la aproape 40 de ani, plâng. Numai când mă gândesc că lovești un copil, este cel mai urât lucru pe care poți să-l faci. Ce putere are acel copil să-ți răspundă? De ce să-ți folosești forța? Când ești capabil de altceva, când nu nte duce capul la mai mult, este strict opinia mea, ești zero ca om. Din punctul meu de vedere, cel puțin. Nu vreau să fie nimeni de acord cu mine. Eu nu aș putea niciodată să lovesc un copil, pentru că știu cât de dureroasă e treaba asta și cât de tare lasă sechele pe suflet. La noi s-a întâmplat de foarte, foarte multe ori (n.r. – ca tatăl lui să-l lovească). Odată am prins așa curaj să cert cu el (n.r. – tatăl lui), pentru că eram mare, aveam vreo 18 ani și l-am împins. Mi-a dat un pumn de m-a dărâmat” – i-a mărturisit cântărețul lui Cătălin Măruță.