Jojo a plecat cu clanul în Italia. Cum arată actrița în costum de baie: „Ne priește”

.

Jojo (Cătălina Grama) și Paul Ipate au fugit împreună cu cei doi copii, Achim și Zora, în Italia și se declară cuceriți de locurile unde s-au aventurat. Cei patru abia așteaptă să savureze preparatele locale și să admire peisajele impunătoare.

În fotografiile postate pe rețele de socializare, actrița pare într-o formă de zile mare, semn că zilele de filmare istovitoare pentru serialul Clanul o ajută să își mențină silueta.

Jojo: „E foarte frumos că simțim cu toții la fel în legătură cu aceste locuri”

Citeşte și: Reacția lui Jojo, după ce Lili Sandu a mărturisit că a plâns atunci când i-a suflat rolul la castingul pentru „Clanul”

”Prima seară în Ostuni. Am reușit să ne relaxăm, să ne odihnim și să ne jucăm cu copiii la piscină și acum am ieșit la cină. Achim și Zora abia așteaptă să încerce pizza și paștele în țara lor de origine.

Apoi mergem la o plimbare prin Ostuni, orașul alb din Pugli. Ne-am promis că vom veni în Italia și în următoarele veri, pentru că vrem să descoperim cât mai multe despre zona aceasta de care ne-am îndrăgostit anul trecut. E foarte frumos că simțim cu toții la fel în legătură cu aceste locuri”, mărturisește Jojo pe o rețea de socializare.

Acum când copiii au mai crescut, vedeta are timp și pentru ceva mai multă relaxare, așa că nu a ratat ocazia și s-a împrietenit cu o carte bună.

” Vara această am reușit să îmi iau și o carte cu mine. Până acum cei mici nu îmi lăsau timp pentru citit. Acum se joacă frumos împreună și asta e cea mai mare bucurie pe care mi-o puteau face. Le priește vacanța. Ne priește tuturor și ne ajută să ne conectăm la un nivel mult mai profund. Mă bucur tare că am reușit în sfârșit să evadăm un pic”, adaugă Jojo.

Citeşte și: Ce meserie a vrut să urmeze Jojo înainte să ajungă actriță: ”Părinții nu m-au sprijinit! Au considerat că nu mă puteam întreține”/ Exclusiv

Citeşte și: Fiica lui Jojo, primul rol important în teatru. Zora va juca la șase ani cu actori profesioniști

Citeşte și: Cum își menține Jojo silueta impecabilă. Actrița din „Clanul” nu ține regim, dar are un truc care chiar funcționează

Jojo: ”Nu mai mănânc până la ora 14.00'

La 42 de ani, actrița arată spectaculos în costum de baie. Jojo recunoaște că respectă anumite restricții alimentare și asta o ajută.

”Nu mai mănânc până la ora 14.00 de o perioadă încoace. Țin un fel de fasting și nu mai mănânc până în ora 14.00, mănânc după ora 14.00, dar de fiecare dată beau o cafea cu mult lapte. Trebuie să mă mențin, metabolismul se schimbă foarte mult după 40 de ani și atunci există tot felul de tehnici”, mărturisea, pentru UNICA.ro, actrița Cătălina Grama (Jojo).

„Ajută memoria foarte mult, pentru că nu mai e încărcat organismul”

A fost întotdeauna adepta unui regim de viață sănătos, dar de când a adoptat postul intermitent, lucrurile s-au accelerat în sensul dorit. Actrița vede acest proces ca un fel de dotox și are convingerea că astfel toxinele sunt eliminate.

”Ultima oară aveam un regim de viață sănătos, numai că nu este suficient și atunci trebuie să intervină o latură de fasting din când în când, periodic, nu trebuie să faci asta toată viața. E minunat dacă poți toată viața, însă este aproape imposibil. Acum vreo 3 luni am început. Nu am slăbit deloc, dar mă ajută foarte mult să mă mențin, mă ține în formă, fastingul are mai multe beneficii și pe partea de sănătate, îți dă mai multă energie, te ține în ritm.

Cred că ajută foarte mult pe partea asta de detox și atunci în mod normal dacă elimini toxinele din organism, da, îți dai un refresh peste tot. Ajută memoria foarte mult, pentru că nu mai e încărcat organismul și eu lucrez foarte mult cu asta, așa că am nevoie de un refresh din când în când. Îl țin cât o să rezist, nu mi-am propus nimic”, mai spune Jojo.

Foto: Facebook, Instagram

Ultima modificare august 3, 2023 1:13 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale