„Am fost egoist”, a recunoscut John Legend, făcând referire la relația sa cu Chrissy Teigen. Artistul a făcut dezvăluirile în cadrul podcastului lui Jay Shetty.
Legend a vorbit despre începuturile relației cu Teigen (36 ani), pe care a cunoscut-o pe platourile de filmare în anul 2006.
În timpul interviului, John Legend (43 ani) a recunoscut că nu s-a implicat total în relația sa, de la început.
„Cred că eram mai egoist atunci. Nu am fost un partener grozav la începutul relației noastre. Deși îmi plăcea foarte mult de ea și eram entuziasmat să fiu cu ea. Tot am fost egoist. Avem 20 și ceva de ani, încă nepregătit să fiu un partener implicat, așa cum sunt acum”, a declarat cântărețul, citat de People.
Odată cu trecerea timpului, el a realizat că trebuie să se schimbe pentru a putea lupta pentru relația sa.
„Atunci când încetezi să mai fii egoist, te gândești nu doar la bucuria pe care o primești de la o situație, ci și plăcerea pe care o ai din acea situație. Dar te gândești și la responsabilitatea și implicarea în acea situație. Pur și simplu crești și te maturizezi”, a explicat John Legend.
„Este nevoie de timp pentru a deveni persoana care vrei să fii”, a mai spus el.
John Legend a scris o piesă care are la bază iubirea lui pentru Teigen
Iubirea lor a fost cea care l-a inspirat să scrie piesa „I Don’t Love You Like I Used To”.
„Când ne-am cunoscut am fost atrași unul de celălalt, chimia noastră era grozavă. Dar acel nivel de atracție este mai degrabă infatuare la începutul unei relații. Iar iubirea, ca să treacă testul timpului, trebuie să fie mai puternică și mai reală”, a explicat Legend.
„Am trecut prin suficient de multe lucruri împreună care ne-au întărit și ne-au făcut mai puternici. Acele teste ne-au făcut să creștem împreună și să aflăm lucruri unul despre celălalt pe care nu le știam. Și trecând prin toate aceste lucruri am putut să scriu o piesă pe care am numit-o ”I Don’t Love You Like I Used To”. Este diferit acum, dar este mai bine”, a subliniat John Legend.
Legend, despre soția lui: „Reușește să glumească în cele mai grele momente”
Artistul a mai spus că a învățat, în timp, multe lucruri despre personalitatea lui Chrissy Teigen, care l-au făcut să o aprecieze și mai mult.
„Felul în care reacționează la stres, la viață, cum reușește să glumească în cele mai dificile momente… chiar și atunci când suferă este capabilă să găsească umorul. Vezi atât de multe lucruri la partenerul tău atunci când creșteți împreună, iar ceea ce am văzut la ea m-a făcut să o iubesc și mai mult și să o apreciez mai mult. Am văzut-o în atât de multe situații. O apreciez mai mult și sunt uimit de ea mai mult ca niciodată”, a completat John Legend.