Joe Jonas (34 ani) și Sophie Turner (27 ani) divorțează! Artistul și soția sa sunt căsătoriți de patru ani și au împreună doi copii.
Fostul cuplu, care s-a căsătorit nu o dată, ci de două ori, o dată în Las Vegas și o dată în Franța, au decis să meargă pe drumuri separate.
Joe Jonas și Sophie Turner divorțează după patru ani
Actrița din „Game of Thrones” și artistul s-au căsătorit în anul 2019, la trei ani după ce au început o relație.
După ce au început să vorbească prin mesaje pe Instagram, relația lui Joe și Sophie a evoluat rapid.
„Am avut o mulțime de prieteni comuni și au încercat să ne prezinte de mult timp”, a explicat Turner într-un interviu pentru Harpers Bazaar UK, adăugând: „Ne urmăream unul pe celălalt pe Instagram și a trimis un mesaj direct, într-o zi bună, din senin.”
Artistul a invitat-o pe celebra actriță la o întâlnire, în timpul turneului său din Marea Britanie. Sophie a acceptat și au decis să se vadă la un bar. Însă nu a mers singură, ci însoțită de prieteni de-ai săi jucători de rugby. Surpriza a fost și mai mare când a văzut că și Joe Jonas era însoțit de un prieten.
În anul 2017, cântărețul a cerut-o de soție, iar doi ani mai târziu au ajuns în fața altarului.
Jonas și Turner s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii surpriză în Las Vegas, iar mai târziu au organizat o nuntă fastuoasă în Franța.
În anul 2020, cuplul și-a întâmpinat primul copil, o fetiță pe care au numit-o Willa. Cel de al doilea copil al lor a venit pe lume în iulie 2022.
Joe și Sophie, probleme în cuplu
Potrivit unor surse citate de TMZ, Joe Jonas și Sophie Turner au probleme în cuplu de șase luni, iar artistul a fost văzut fără verighetă zilele trecute.
Mai mult, se pare că Joe a cerut echipei sale să se consulte cu doi avocați specializați în divorțuri.
Cântărețul are cei doi copii în grijă de aproximativ trei luni, cu toate că se află în turneu cu trupa sa, The Jonas Brothers, în SUA.
Recent, cuplul a vândut vila pe care a achiziționat-o împreună anul trecut.
Totuși, nimic nu prevestea un divorț între cei doi, mai ales că au apărut împreună la evenimente, iar Sophie i-a transmis un mesaj soțului ei, de ziua lui de naștere, luna trecută.
În ziua în care Joe Jonas a împlinit 34 de ani, actrița a postat în mediul online o fotografie în care apărea alături de soțul ei, ambii purtând pijamale asortate.
Fotografia a fost însoțită de mesajul: „La mulți ani, frumosule”.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Jos Jonas și Sophie Turner
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare septembrie 4, 2023 4:27 pm