Jocurile Olimpice 2012: Alina Dumitru, campioana olimpică devine victimă a referendumului

.

Alina Dumitru, vicecampioană olimpică la judo, a fost atacată dur de Victor Ciutacu şi Mircea Badea după ce a declarat că nu merge la vot şi s-a arătat dezamăgită că nu a fost sunată de şeful statului.
„Nu am fost să votez, nu mă bag în situaţia politică, nu comentez. Olimpiada trecută, după ce am luat aurul, m-a sunat Băsescu, dar acum nu m-a mai sunat nimeni, nici Băsescu, nici Antonescu”, a declarat judoka Alina Dumitru, dezamăgită probabil că problemele politice din România au atras atenţia în defavoarea evenimentului sportiv de la Londra.

Uitând că Alina este totuşi unul din românii valoroşi, Victor Ciutacu a postat un comentariu răutăcios pe Twitter: „Idoliţa snobilor cu acces la net, Alina Dumitru, e vexată că n-au sunat-o nici suspendatul, nici interimarul. Deci nu votează, nu se bagă.”

Mircea Badea a completat: „O doare mâna cu care votează, pentru că a bătut-o brazilianca la zero”, a spus şi Mircea Badea, tot pe Twitter, după care un alt utilizator a comentat: „Cei 7 ani de acasă n-au legătură cu calitatea de sportiv… Vaca e vacă pt că aşa s-a născut.”

Ulterior, Alina Dumitru a declarat că a fost sunată şi felicitată de Traian Băsescu.

Sportiva a fost contactată de presa din România şi s-a declarat dezamăgită de reacţia lui Victor Ciutacu şi Mircea Badea.

În replică Mircea Badea a scris pe blogul său că nu a jignit-o pe Alina Dumitru şi că postul lui de pe Twitter nu poate fi considerat ofensator.

Tu ce părere ai despre scandalul în care s-a trezit implicată sportiva Alina Dumitru? Merita cuvintele dure pe care i le-au adresat jurnaliştii Antena 3?
Foto: arhiva Libertatea

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale