Actorul Jeremy Renner nu a avut un rol important în filmul „Avengers: Infinity War”, motivul fiind un accident ce s-a petrecut în timpul filmărilor la comedia „Tag”.
Se pare că actorul și-a rupt ambele mâini, cu câteva zile înainte de începerea filmărilor pentru lungmetrajul „Avengers”.
Jon Hamm, care a jucat alături de Renner în „Tag” a dezvăluit în cadrul emisiunii „The Ellen Show”, că Jeremy și-a rupt ambele mâini în cea de a treia zi de filmări.
În momentul în care s-a auzit de accidentarea actorului, fanii s-au gândit că incidentul a avut loc în timpul filmărilor la seria Marvel, date fiind numeroasele scene de acțiune.
„Jeremy Renner…și-a rupt ambele mâini în același timp. Ziua trei de producție. Mai aveam încă 40 de zile de filmări. Nu uitați că Renner este un om care a filmat sute de filme Avengers și nu a avut nimic. Și face un film despre un joc de leapșa… ambele mâini, ca lemnul subțire, s-au rupt la un chibrit”, a declarat Hamm, citat de Screenrant.
Renner a continuat filmările pentur ambele pelicule, însă a fost nevoit să poarte ghips verde pentru ca echipa de producție să folosească efecte speciale pentru a masca rănile vedetei.
Fanii actorului s-au arătat îngrijorați de faptul că aceest accident ar putea afecta următorul film „Avengers”. Totuși, regizorii acestui lungmetraj au anunțat că personajele care nu au avut o prezență semnificativă în „Avengers: Infinity War” vor avea mai multe scene în „Avengers 4”, astfel că Hawkeye va apărea mai des.
Următorul film „Avengers” va fi lansat în anul 2019.