Jeremy Renner, aflat în spital, a ținut să le mulțumească fanilor săi pentru susținerea arătată și mesajele trimise în urma accidentului suferit. Actorul Marvel a fost operat de două ori, după ce a fost lovit de propriul plug, în timp ce deszăpezea.
Celebrul actor care l-a interpretat pe Hawkeye în producțiile „Avengers” și „Captain America”, a ajuns de urgență la spital în prima zi a anului. Renner se afla în fața casei sale din Reno, Nevada, în momentul în care a avut loc cumplitul accident.
Jeremy Renner, operat de două ori după ce a fost lovit de plug
Șeriful districtului Washoe, Darin Balaam, a declarat că Jeremy Renner a fost lovit prins sub „un echipament foarte mare de deszăpezit”.
Potrivit acestuia, actorul în vârstă de 51 de ani voia să deszăpezească pentru a-și ajuta membrii familiei să își scoată mașinile de sub zăpadă, după ce în nopatea dintre ani ninsese extrem de mult.
„Domnul Renner se dusese să își scoată plugul – o piesă foarte mare de deszăpezire ce cântărețte cel puțin 6.500 kilograme. După ce a reușit să își scoată vehiculul personal din locul unde se afla b locat, domnul Renner a ieșit din plug pentru a vorbi cu membri familiei”, a afirmat Balaam, citat de People.
„În acel moment, plugul a început să se deplaseze. În încercarea de a-l opri, domnul Renner a încercat să revină pe locul șoferului. Pe baza investigațiilor noastre, acela a fost momentul în care domnul Renner a fost călcat de plug”, a explicat șeriful, care a precizat că a fost vorba de un tragic accident.
Renner a transmis un mesaj de pe patul de spital: „Sunt prea dat peste cap ca să scriu”
Jeremy Renner a fost supus la două intervenții chirurgicale, după ce a suferit rani la nivelul abdomenului și al membrelor. După ce și-a revenit, el a ținut să le mulțumească fanilor săi pentru susținerea arătată în ultimele zile.
„Vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele bune. Sunt prea dat peste cap ca să scriu. Dar vă trimit tuturor toată dragostea mea”, a afirmat Jeremy Renner, într-o postare pe Instagram.
Un reprezentant al actorului a afirmat pentru People că acesta „muta zăpada de pe alee în cursul zilei de duminică, pentru ca membri familiei sale să poată pleca, după ce au petrecut Revelionul împreună”.
„De asemenea își ajuta vecinul să deszăpezească întrucât toată lumea de acolo nu mai avea curent electric de 24 de ore și ninsese foarte mult”, a mai spus reprezentantul lui Jeremy Renner.
„Așadar ajuta pe toată lumea să curețe zăpada pentru ca oamenii să poată ieși”, a subliniat acesta.
Jeremy Renner a fost transportant de urgență la spital, duminică, iar luni a fost supus intervențiilor chirurgicale. Actorul a rămas internat în unitatea de terapie intensivă în stare critică, dar stabilă. Între timp, starul Marvel și-a recăpătat cunoștința și se află în recuperare.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Jeremy Renner