Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit într-o capelă din Las Vegas. Artista a confirmat vestea în cadrul newsletter-ului transmis fanilor săi.
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit sâmbătă, 16 iulie. Artista a povestit în newsletter-ul transmis fanilor săi că fericitul eveniment a avut loc la miezul nopții, într-o capelă din Las Vegas. Potrivit presei internaționale, J.Lo a ales să ia numele de familie al soțului ei, iar în acte se va numi Jennifer Affleck.
Jennifer Lopez, despre căsătoria cu Ben Affleck
Am făcut-o. Dragostea este frumoasă. Dragostea este bună. Și se dovedește că dragostea are răbdare. Douăzeci de ani de răbdare. (…) Am avut cei mai grozavi martori. Ne-am citit jurămintele în mica capelă și ne-am dat unul altuia inelele pe care le vom purta tot restul vieții.
Când dragostea este reală, singurul lucru care contează într-o căsătorie este că ne avem unul pe celălalt și promisiunea să ne iubim, să ne îngrijim, să ne înțelegem, să fim răbdători, iubitori și buni unul cu celălat. Am avut toate astea. Și multe altele. A fost cea mai frumoasă noapte din viața noastră.
Este adevărat ce se spune: „Tot ce ai nevoie este dragoste”. Suntem atât de recunoscători că avem asta din abundență, o nouă familie minunată de cinci copii minunați și o viață pe care nu am avut niciodată mai multe motive să o așteptăm cu nerăbdare, a transmis artista.
Cântăreața a mai dezvăluit că a purtat o „rochie dintr-un film vechi”, simplă și extrem de elegantă. Mirele a optat pentru un sacou alb, cămașă albă, papion negru și pantaloni negri.
Aceasta a dat de înțeles că la ceremonia restrânsă martori au fost atât copiii ei, Max și Emme, cât și cei trei copii pe care actorului îi are cu fosta lui soție, Jennifer Garner.
Jennifer Lopez şi Ben Affleck s-au întâlnit în 2002 la filmările pentru filmul „Gigli”. Cei doi ar fi trebuit să se căsătorească în 2003, dar au amânat nunta, iar în 2004 au anunțat despărțirea. Au început să formeze din nou un cuplu în 2021, iar în aprilie 2022 au anunțat că s-au logodit.