Jennifer Lopez a împlinit 54 de ani. Imaginea sexy cu care a sărbătorit

.

Jennifer Lopez a împlinit 54 de ani, însă arată ca o adolescentă. Timpul nu pare să treacă deloc peste artista care a demonstrat că pentru ea, vârsta este doar un număr, în timp ce continuă să strălucească.

Deși obișnuiește să facă o mare petrecere la fiecare aniversare, de data aceasta J-Lo nu a dat detalii despre ziua sa de naștere și despre felul în care a ales să sărbătorească. În schimb, ea a postat pe rețelele de socializare o imagine sexy, din timpul pregătirilor pentru ziua cea mare.

Jennifer Lopez, imagine sexy în ziua în care a împlinit 54 de ani

Nu este un secret faptul că lui Jennifer Lopez îi place să își serbeze ziua cu fast. Încă nu se știu detalii despre felul în care a sărbătorit anul acesta, dar artista a făcut publică o imagine în  care apare pregătindu-se pentru petrecere.

În imagine, cântăreața stă în fața unui suport de haine, fiind îmbrăcată într-un sutien alb de dantelă și un halat de mătase cu imprimeu negru floral.

„Pregătindu-mă să sărbătoresc”, a scris J-lo în descrierea fotografiei distribuită pe Instagram.

Aceasta este a doua zi de sărbătoare în familia lui Lopez de luna aceasta. Pe data de 17 iulie, ea și Ben Affleck au sărbătorit un an de când au devenit soț și soție.

Viața alături de celebrul actor pare să o facă să înflorească pe îndrăgita artistă, care radiază de fericire la fiecare apariție publică.

Deși a împlinit 54 de ani, Jennifer este într-o formă de zile mari, bucurându-se de un corp tonifiat și o siluetă de invidiat.

Citește și: Cum arată noua casă a cuplului Jennifer Lopez-Ben Affleck. A costat 61 de milioane de dolari / Foto

Citește și: Ben Affleck, în ipostază incendiară, la bustul gol, pe Instagram. Poza a fost postată chiar de Jennifer Lopez

Cum reușește J-Lo să se întrețină

Pe lângă faptul că sportul este nelipsit din rutina zilnică a lui Jennifer Lopez, aceasta a eliminat un produs din dieta ei și are un meniu bine pus la punct.

„Nu am mai consumat cafeină de câțiva ani”, a declarat J-Lo într-un interviu acordat US Weekley în anul 2018.

Mai mult, artista are grijă să fie bine hidratată, consumînd câte șapte pahare de apă zilnic.

Potrivit Eatthis.com, Jennifer Lopez își începe dimineața cu un pahar de apă cu lămâie, urmat de un shake cu proteine, făcut din căpșuni, afine, iaurt grecesc, scorțișoară, miere și suc de lămâie.

Cântăreața alege pentru masa de prânz o salată cu semințe de dovleac, brânză și ceapă franțuzească, toate asezonate cu suc de lămâie și ulei de măsline.

Mai mult, Jennifer Lopez a eliminat din dieta ei câteva legume ce au un conținut ridicat de zahăr, precum morcovi și porumb.

Când vine vorba de cină, J-Lo alege legume cu quinoa, cartofi dulci, carne de curcan, piept de pui sau vită.

Citește și: Jennifer Lopez și secretele ei pentru un ten impecabil la 53 de ani. „Nu am făcut niciodată Botox!”

Citește și: Cum arată gemenii cântăreței Jennifer Lopez. Max și Emme sunt leiți tatălui lor

Jennifer Lopez și Ben Affleck, un an de căsnicie

Povestea de iubire dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck a început în urmă cu mai bine de 20 de ani. Cei doi au fost pe punctul de a ajunge la altar la începutul anilor 2000, însă viața i-a dus pe drumuri diferite. După 20 de ani, cei doi au arătat că uneori, dragostea adevărată învinge și își găsește calea înapoi, mai puternică ca niciodată.

Vedetele au marcat aniversarea primului an de căsnicie cu un prânz special de familie la celebrul hotel Beverly Hills. Apoi, copiii lor li s-au alăturat pentru o ieșire într-un jeep clasic decapotabil, bucurându-se de soare.  

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Jennifer Lopez

Sursă foto: Instagram, Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton