Jennifer Aniston, în vârstă de 51 de ani, a decis să scoată la licitația o fotografie în care apare nud, ce a fost realizată în anul 1995 de celebrul fotograf Mark Seliger. Iar banii vor merge către persoanele afectate de pandemia de COVVID-19.
Actrița de la Hollywood s-a declarat încântată că această fotografie alb-negru va fi scoasă la licitație pentru o cauză nobilă.
Ea a dat vestea pe social media prin intermediul unui clip în care apare Seliger în studio, developând celebra imagine cu Aniston. De asemenea, ea a postat și fotografia care urmează să fie vândută.
Jennifer Aniston a afirmat că fotograful a decis să vândă 25 dintre portretele pe care le-a realizat, inslusiv al ei, pentru a-i ajuta pe cei afectați de virusul SARS-CoV-2.
Nu este singura dată când celebra actriță a pozat nud. Ea a apărut și în anul 2009 pe coperta GQ Magazine, purtând doar o cravată.
Alte portrete ce urmează să fie scoase la licitație sunt ale unor celebrități precum Leonardo DiCaprio, Dr. Dre, Snoop Dog și Billie Eilish, notează The Mirror.