Problemele de sănătate l-au copleșit pe Jean Paler. Dacă acum două luni i s-a făcut rău pe scenă și a fost internat la un spital din Constanța, apoi a urmat un altul din Sinaia, dar și din București, acum actorul trece iar prin momente de suferință.
Jean Paler speră că de data aceasta medicii de la spitalul Fundeni, unde urmează să ajungă săptămâna viitoare, îl vor putea ajuta mai mult. Actorul suferă cu inima, dar starea i s-a agravat și din cauza diabetului. Ba mai mult, e la un pas să nu mai poată merge.
”Nu am echilibru, nu mă pot ține pe picioare. Stau câteva minute și cad, după ce fac câțiva pași simt nevoia să mă așez. Scrie și în biletul de externare că trebuie să fiu susținut de cineva, vede de mine fiica mea, dar vine și băiatul de la București.
Pe 16 octombrie, la ora 7.00 dimineața, trebuie să ajung la București, la Spitalul Fundeni, la internare, la secția Cardiologie. Am mai fost la ei, și acum doi ani, m-au mai pus o dată pe picioare, dar n-am mai ajuns acolo pentru că nu au mai avut paturi libere”, spune Jean Paler, conform Playtech.ro.
Actorul își pune acum speranțele în medicul Răzvan Radu Ilie, care l-a mai tratat și în trecut. “Am fost în 4 spitale și mi-au schimbat de 4 ori schema de tratament. Mi-au scos, mi-au pus și m-au terminat total”, adaugă actorul.
Jean Paler se luptă de câțiva ani și cu diabetul, o boală fără leac, iar urmările se simt.
”Acum doi ani am făcut și o hemipareză la picioare și la mâini, nu puteam ține nici măcar o cană cu ceai. Am făcut, atunci, tot la Fundeni, tratament cu imunoglobuline, a fost foarte bun.
După ce mi-au făcut o examinare, au găsit că vârfurile, mugurii terminațiilor nervoase ale picioarelor, sunt mâncate de diabet, s-au distrus. Este o boală fără leac, poate avansa și s-ar putea să nu mai pot merge”, precizează Jean Paler.