EXCLUSIV! Jean Gavril și soția lui, Bianca, au făcut anunțul cel mare: vor deveni părinți

.
Recent, Jean Gavril și soția lui, Bianca Gavrilă, au descoperit, spre marea lor bucurie, că vor fi părinți. Tineri și cu personalități efervescente, cei doi ne-au povestit despre cum se pregătesc să intre în noul rol.

Căsătoriți din 2019, Jean și Bianca formează un cuplu guvernat de iubire și pasiune. Deși își doreau ca într-o bună zi să devină părinți, vestea tot a venit ca o surpriză – una cu siguranță bine-venită. Împreună, ei ne-au vorbit despre momentul când au aflat că din doi vor deveni trei, despre temerile pe care le au, dar mai ales despre speranțe. Interviul integral îl găsești în ediția de iunie a revistei Unica, care se află deja la punctele de difuzare a presei.

Povestiți-ne despre momentul când ați aflat vestea cea mare!

Bianca: Am avut niște senzații diferite față de cele pe care le am lună de lună, așa că la încurajarea lui Jean am mers împreună la farmacie și am luat niște teste.

Jean: Povestea amuzantă a fost că cea de a doua linie era de o intensitate mai mică și eu tot așteptam să apară o a treia linie pentru că eu le vedeam deja pe primele două, în timp ce Bianca nu era sigură că o vede pe a doua.

B: Când am realizat că într-adevăr sunt două linii mi-au dat lacrimile de fericire!

A fost ceva plănuit sau o surpriză frumoasă?

J: După nunta noastră din septembrie 2019, am decis să ne bucurăm din plin de primul an de tineri căsătoriți și să începem să încercăm pentru bebe după un an de la nuntă.

B: Chiar dacă era în plan, tot s-a simțit că o surpriză frumoasă în momentul când am aflat.

În ce moduri vă pregătiți fiecare dintre voi să intrați în rolurile de părinți?

B: Deși citesc cărți pentru mămici despre sarcină și îngrijirea bebelușului, simt că mai mult mă sperie decât mă ajută. Unele cărți au un stil prăpăstios de a explica. Mi-am dat seama de-a lungul vieții că am un spirit matern destul de pronunțat și sunt convinsă că o să îmi vină în ajutor în momentele cheie.

J: Eu întotdeauna mi-am dorit și am așteptat momentul ăsta. Am fost învățat de mic copil, de la 6 ani, ajutând-o pe mama cu frati-miu. Muncesc să comunicăm mai bine intre noi doi și astfel să pot satisface orice nevoie pe care o să o aibă fetele mele.

Cum credeți că se vă schimba dinamica familiei voastre atunci când veți deveni trei?

B: Eu clar mă aștept că fata noastră să îi fure inima lui Jean. Dar lăsând gluma de-o parte, suntem pregătiți să acordăm toată atenția noastră copilului și să îi oferim cât mai multe experiențe.

J: Eu iubesc deja o fată, pe Bianca, iar pentru momentul când va apărea bebe încă mă pregătesc sufletește sau fiu copleșit de iubire. Însă știu sigur că mai multă iubire în familia noastră nu va aduce decât bucurie și fericire. Pe scurt va fi bine!

În ce aspecte sperați să vă semene copilul?

J: Vreau să vorbească liber ca Bianca, să fie la fel de organizată și să impună respectul pe care îl impune Bianca.

B: Iar eu îmi doresc să fie optimistă ca Jean, să aibă super multă încredere în ea că poate să facă orice și să nu îi fie frică de nimic!

Ce lucru așteptați cu entuziasm din viața de părinți? Dar cu oarecare teamă?

J: Eu aștept îmbrățișările lungi și dese, să ne strâmbăm la poze și să ne murdărim în noroi!

B: Eu sunt curioasă să îi văd zâmbetele și să îi descopăr personalitatea. Cât despre frică, îmi e teamă să nu fiu prea severă cu mine și cu copilul.

J: Iar mie îmi e teamă că viața de artist nu ar putea susține viața de familie.

Bianca, pentru tine cum este această sarcină până acum? Te-ai confruntat cu grețuri sau alte sensibilități?

B: Per total pot spune că este o sarcină ușoară, însă într-adevăr am avut grețuri și lipsă de poftă de mâncare. Un hop destul de mare a fost și infecția cu COVID-19 din primul trimestru de sarcină, care mi-a dat dureri de cap și la propriu și la figurat, însă am trecut cu bine.

Jean, tu ești un artist care trăiește prin muzică. Te-a inspirat vestea că vei avea un copil pe acest plan?

J: Vestea m-a făcut să trag tare pe toate planurile, mi-a dat un boost de încredere, putere și motivație. Până la urmă urmează să fiu tată și trebuie să fiu productiv. M-am gândit la cum voi putea să îmi exprim sentimentele și în muzică și încă lucrez la treaba asta însă sunt sigur că o să iasă o piesă extraordinară.

Care e motto-ul vostru din perioada aceasta?

J: Să fim recunoscători pentru tot ceea ce avem și ni se întâmplă, să ne bucurăm de familiile noastre mai des, să ne protejam și să fim cumpătați, căci au fost vremuri și mai grele în lume.

Foto: Daniel Blejan 

Make-up: Ana M. Cucută

Locație: Different Motorcycle 

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton