Artiştii plâng moartea lui Jean Constatin

.

Rodica Popescu Bitănescu

„Sunt şocată. Nu am cuvinte pentru această veste, pentru soţia lui cu care sunt de ani de zile colegă şi prietenă. Am jucat în foarte multe spectacole cu Jean, în special în spectacole pe malul mării, şi nu-mi vine să cred că acum nu mai este.”

Tamara Buciuceanu

„Sigur, nu putem să fim nemuritori, dar sunt actori care, deşi Dumnezeu îi cheamă dincolo, ai impresia că nu ar fi trebuit. Cuvintele sunt inutile în astfel de momente. Îmi pare rău.”

George Mihăiţă

„Parcă mi s-a rupt ceva din suflet. Când mergi cu un om în spectacole în toată ţara, ajunge să fie ca şi un frate al tău. Adineauri, când am auzit de Jean, parcă s-a rupt ceva în mine. A mai dispărut un mare caracter şi un actor iubit al ţării.”

Eugen Cristea

„Sunt îngrozitor de trist. Vestea este cu atât mai tristă cu cât acum nu mai mult de un an lucram împreună la producţia «Regina». Era încă vesel, optimist, aşa cum a fost el mereu. Într-un fel poate e mai bine că s-a stins pentru că aşa nu mai este nevoit să asiste la acest cretinism, cu aceşti burtoşi şi aceşti derbedei care apar peste tot, şi cu aceste vedete de carton care sunt promovate”

Ion Besoiu

„A fost un creator de gen, un iubitor de frumos cum numai un actor poate să fie”, a adăugat Ion Besoiu, amintindu-şi că Jean Constantin a fost un prieten foarte bun, un om care ştia să primească oamenii în casa lui „cu dragoste şi tandreţe… românii vor râde mai puţin”.

Mircea Diaconu

„Este o veste proastă. Din păcate vine în zilele acestea în care primim alte veşti proaste. Sper ca o vreme, cât mai lungă, Jean să rămână cu noi”.

Traian Băsescu

„Am primit cu adâncă tristeţe vestea dispariţiei marelui actor Jean Constantin, personalitate mult îndrăgită a scenei româneşti. Prezenţa sa plină de farmec şi jovialitate ne-a însoţit, de-a lungul anilor, pe noi toţi, cei care l-am admirat şi l-am iubit. Jean Constantin va rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră prin umorul său cuceritor şi măiestria interpretărilor sale”.


Foto: Arhivă Ringier

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton