Jane Fonda a avut încă o apariţie superbă luni seară, pe covorul roşu. Îţi vine să crezi ce picioare frumoase are la 75 de ani?
Jane Fonda a fost luni seară pe covorul roşu la gala Hollywood Film Awards, alături de alte vedete care au strălucit în rochii superbe de seară. Însă, ca de obicei, toate privirile s-au îndreptat către actriţa în vârstă de 75 de ani, care arată cu cel puţin 20 de ani mai tânără.
Talie ei subţire şi picioarele perfecte sunt invidiate chiar şi de vedetele care nu au împlinit încă 25 de ani. Iar Jane Fonda ştie să-şi scoată în evidenţă atuurile, alegând hainele potrivite pentru silueta ei. Luni seară, ea a purtat o salopetă neagră prinsă în talie cu o curea lată. S-a accesorizat, ca o adevărată divă, cu diamante şi un clutch negru. Vedetei îi place să-şi pună în evidenţă talia şi nu ezită să poarte colanţi şi cizme, în ciuda vârstei.
Jane Fonda a avut noroc de „gene bune” şi a moştenit sex appeal-ul părinţilor săi, actorii Henry Fonda şi Frances Ford Seymour. Însă Jane a făcut şi foarte mult sport toată viaţa. A luat lecţii de balet timp de câţiva ani, însă din cauza unei accidentări a fost nevoită să renunţe. Aşa a decis să facă aerobic şi exerciţii de forţă cu o cunoscută antrenoare. În curând şi-a dat seama că îi place atât de mult, încât ar putea să facă o carieră în sport.
În 1982 a lansat prima casetă video cu exerciţii şi a avut un succes nebun. Au urmat nu mai puţin de 23 de casete care s-au vândut în peste 17 milioane de exemplare.
Vezi mai multe poze în galeria foto. CLICK AICI!