Jane Birkin a avut o relație cu iubitul lui Brigitte Bardot și a pierdut o fiică într-un mod misterios. Averea pe care o lasă în urmă

.

A încântat cu piesele și filmele ei, iar acum părăsește această lume discret, așa cum a și trăit. Jane Birkin a murit, ieri, la vârsta de 76 de ani, la casa ei din Paris. Cauza morții nu a fost încă dezvăluită.

Vestea tristă vine la nici două luni după ce Jane Birkin a anulat câteva concerte, invocând probleme de sănătate, și la doi ani după ce a suferit un accident vascular cerebral. Birkin are două fiice: Charlotte, în vârstă de 51 de ani, și Lou, în vârstă de 40 de ani.

Jane Birkin, sursă de inspirație pentru Hermes

Numele lui Jane Birkin este cunoscut de mulți, ea fiind cea care a inspirat faimoasa geantă Hermès cu același nume. Vedeta a dezvăluit că poșeta emblematică a apărut după o întâmplare într-un avion, în anii ’80.

„Eram într-un avion când o pungă de plastic care ținea toate lucrurile mele s-a rupt și totul a căzut – agenda mea, hârtiile, totul”, a spus ea pentru Vogue .

„Și când spuneam că mi-aș dori ca Hermès să facă o geantă care să îmi includă toate lucrurile, bărbatul care stătea lângă mine s-a întâmplat să lucreze pentru Hermès – era Jean-Louis Dumas, designerul șef”.

Aveau deja geanta Kelly, numită după Grace Kelly, așa că au început să lucreze la geanta Birkin. „Am mers la atelier și el o făcuse din carton. Și am vorbit despre asta și am spus că ar trebui să facă niște modificări, cum ar fi să facă buzunarele mai mari. Și așa a fost făcută”, povestea Jane Birkin.

Citește și: Genţile Hermes ale Victoriei Beckham

Citeşte și: Actrița pe care Elvis Presley a iubit-o mai mult decât pe Priscilla. Prietenii starului cred că finalul ar fi fost altul dacă se căsătoreau

Citeşte și: Sophia Loren a renunțat la relația cu Cary Grant de frica unui scandal. De ce se temea actrița

Jane Birkin, părăsită de primul soț după nașterea fetiței lor

Birkin a călătorit în Franța în 1968, după ce s-a despărțit de primul ei soț, compozitorul John Barry.

Cei doi au avut o fiică, pe Kate, care a murit în 2013, la vârsta de 46 de ani, după ce a căzut în gol de la balconul apartamentului ei. Motivul pentru care a recurs la acest gest rămâne un mister. După moartea copilului ei, Birkin a mărturisit că a devenit foarte deprimată și că a „eșuat” ca mamă.

Barry a părăsit-o pe Jane la scurt timp după nașterea lui Kate. Ea a apărut în filmul „Slogan” din 1969 alături de viitorul ei partener, Serge Gainsbourg.

„După o căsnicie dezastruoasă, din care am rămas cu un copil de nici măcar un an, la 19 ani, am crezut că viața s-a terminat cu adevărat”, mărturisea Birkin pentru Vogue, în 2018.

„Așa că, atunci când l-am întâlnit pe Serge în Franța, el m-a făcut să mă simt minunat, absolut minunat. Mi-a dat încredere în mine și a reușit să șteargă toată durerea. Cred că am făcut același lucru pentru el, deoarece tocmai trecuse peste o poveste de dragoste cu Brigitte Bardot”, mai spunea ea.

Citeşte și: 10 fotografii superbe cu Sophia Loren din tinerețe

Citeşte și: Elizabeth Taylor, amor nebun cu soțul celei mai bune prietene, tot o actriță celebră: „Erau în pat împreună”

De ce au ajuns la despărțire

Ei și-au întâmpinat fiica, pe Charlotte, în 1971 și au rămas împreună până când Jane Birkin și-a dorit separarea. Se întâmpla în 1980.

„Nu voiam să mi se mai spună ce să fac sau să nu mi se permită să ating nimic în camera lui de relaxare”, a spus ea pentru Telegraph, în 2009, despre relația lor tumultoasă.

A avut o a treia fiică, pe Lou, cu regizorul francez Jacques Doillon, în 1982. În timp ce Charlotte s-a orientat spre film, Lou s-a orientat spre muzică.

Printre cele mai mari hituri ale ei se număra piesa „Je t’aime… moi non plus”, pe care a interpretat-o în duet cu Gainsbourg.

„Nu ne-am gândit nicio clipă că melodia va deveni un astfel de simbol al libertății – în întreaga lume”, a spus Jane Birkin, pentru Vogue, în 2018.

În același interviu, Jane Birkin s-a gândit la moarte. „Cu toții suntem puțin speriați de moarte când simțim că se apropie”, a spus ea atunci.

Citeşte și: Copilăria de coșmar a actriței Elizabeth Taylor. Mama ei exigentă o forța să plângă la comandă

O avere de 20 de milioane de dolari și mai multe case

De-a lungul anilor, Jane Birkin a strâns o avere, ea având, la un moment dat, 20 de milioane de dolari. Cu toate acestea, potrivit publicației franceze Public, Jane Birkin a cumpărat odată mai multe case, una în Paris și alta în Bretagne. Conacul Bretagne a fost apoi vândut, dar nu se știe pentru cât.

„Am reușit să-mi cumpăr propria casă în Normandia, unde mergem cât de des posibil, ca să putem scăpa de regulile lui Serge. Rue de Verneuil, era ca și cum ai trăi într-o galerie de artă. În timp ce Cresseveuille ne-a oferit o viață mai sălbatică copiii erau liberi toată ziua”, mărturisea actrița.

Pe lângă case și bani, fiicele ei vor rămâne cu moștenirea lui Jane Birkin din modă, precum și din muzică.

Foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton