Jador a testat-o pe Oana Ciocan, la începutul relației: „Am vrut să văd dacă ar sta cu mine”. De ce boală suferă artistul

.

Jador a dezvăluit că, la începutul relației cu Oana Ciocan, atât el, cât și familia lui au testat-o pe fosta concurentă de la Survivor All Stars. Acesta i-a spus că nu are niciun ban pentru a vedea dacă aceasta îl iubește cu adevărat, sau îi este alături doar pentru avere. Invitat în podcastul lui Jorge, cântărețul a dezvăluit când s-a mutat cu iubita lui, dar și că suferă de o boală rară, care afectează foarte puțini oameni.

Jador a testat-o pe Oana Ciocan, la începutul relației

Jador a povestit că, inițial, nu i-a spus iubitei lui, Oana Ciocan, că este o persoană cu o situație materială bună ci, din contră, a făcut-o să creadă că nu are niciun ban. Și asta pentru a se asigura că fosta concurentă de la Survivor All Stars îi este alături din iubire și nu pentru banii lui.

Totodată, cântărețul a dezvăluit că s-a mutat cu Oana a doua zi după ce s-au cunoscut, iar acum cei doi s-au logodit, în jungla din Republica Dominicană.

„De a doua zi de când am cunoscut-o. Din octombrie sau noiembrie. N-am mai scăpat de ea, pur și simplu. Bro, n-am scăpat de ea. O trimiteam acasă, în glumă. Îi ziceam: ”Du-te acasă, ce cauți pe capul meu aici? Vrei să mă îndrăgostesc? Ieși!” Dormea pe la studio după mine. Pur și simplu mi-a arătat o iubire pe care nimeni nu mi-a dat-o niciodată”, a afirmat Jador în podcastul „Vorba lui Jorge”.

Acesta i-a mărturisit lui Jorge că i-a zis iubitei sale că stă în chirie și că mașina a cumpărat-o în rate, totul timp de o lună, până s-a asigurat că Oana Ciocan îl iubește cu adevărat.

„Am spus că casa e cu chirie, că studio-ul e cu chirie, că mașina e în rate, că tot ce am eu nu-i al meu și că am nevoie de bani. Toți din jurul meu ziceau asta, până m-am îmbătat prima dată și am spus: „Femeie da, tot ce știi tu, da, e al meu. Ba mai mult de atât, mai am”. Când am început să prind încredere în ea și că văd că s-ar bucura pentru mine. Am testat-o”, a afirmat el.

Citește și: Oana Ciocan, iubita lui Jador, după ce a fost eliminată de la Survivor All Stars: ”Am plecat căsătorită din competiție” / Exclusiv

Citește și: Cum a început relația dintre Jador și Oana Ciocan, iubita lui. Unde s-au cunoscut și când s-au mutat împreună: „Nu merit așa fată bună”

Oana Ciocan, supusă unor teste și de familia cântărețului

Jador nu a fost singurul care a testat-o pe Oana Ciocan. Și familia sa a purtat diferite discuții cu ea, pentru a fi siguri că artistul nu va avea de suferit de pe urma acestei relații.

„Am testat-o să văd dacă ar sta doar cu mine așa, doar cu numele. Cum eram eu Jador când stăteam în garsonieră și lumea spunea că am bani și-mi cereau oamenii bani la cerșit și eu nu aveam bani să le dau”, a zis el.

„Stai liniștit că a luat-o și mama. A luat-o și mama, tata a vorbit cu ea, frate-miu cel mic, sora mea aia mare, sora mea cea mică. Își făceau griji cu toții. De fiecare dată când au văzut că eu am gânduri serioase cu ea, s-au panicat, că o să sufăr”, a precizat Jador.

Citește și: Kanye West și Bianca Censori, cu pantalonii în vine în drum spre restaurant. Cum au fost fotografiați

Citește și: Andreea Esca, prin ochii fiicei sale, Alexia Eram: „Nu aș alege niciodată un alt model”

Cum i-a schimbat viața Survivor

Jador a concurat la Survivor All Stars, însă a fost descalificat cu câteva zile înainte ca iubita sa să intre în echipa Războinicilor. Aceasta nu a fost, însă, prima participare a artistului la această emisiune. Tot din echipa Faimoșilor s-a făcut remarcat și în urmă cu trei ani, la Survivor România. Atunci, spune el, viața sa s-a schimbat pentru totdeauna.

Cântărețul a povestit că, înainte de a ajunge la această emisiune nu a avut niciun ban, întrucât managerul și alte persoane i-au furat toate câștigurile, în timp ce el locuia într-o garsonieră și dormea pe jos, pe o pătură.

„Din cele mai mari piese ale mele eu n-am făcut niciun ban. M-au furat mult. M-am dus la Survivor și din banii pe care i-am făcut la Survivor și de pe canalul meu de Youtube, mi-am luat casa în care stau acum. De când m-am dus la Survivor, acum 3 ani, viața mea s-a schimbat. Dar până acum trei ani eu stăteam într-o garsonieră și dormeam pe jos”, a explicat Jador.

De ce boală suferă Jador

Jador a dezvăluit că suferă de discromatopsie, o afecțiune care nu permite persoanei afectate să vadă culorile.

„Sunt discromat. Discromat, dar nu un discromat normal, ci unul afectat. Adică în interiorul ochiului meu nu sunt culori. Femeile au mai multe culori decât noi, bărbații. Eu nu am deloc, am alb și negru. Eu văd viața în alb și negru. Eu nu văd culorile”, a mărturisit artistul.

Acesta a explicat că a fost nevoit să își pună ochelari pentru a putea vedea culorile.

„Mi-am pus ochelari. Fac parte din fix 0.01 din glob (dintre persoanele afectate de discromatopsie). E ciudat, și când am pus ochelarii prima oară la ochi, m-am speriat foarte tare pentru că mă loveau din toate părțile culori. Când îi dai jos e normal. Vezi altfel. Dar sunt unele culori pe care nu le văd deloc. Și după ce-ți dai jos ochelarii de la ochi, e complet. Și am preferat să nu mai port ochelarii ăia pentru că îți vine să plângi după ce ți-i dai jos, că viața nu mai are culoare. E ca și cum treci de la un televizor color cu plasmă, cu 4K, la un televizor cu tub alb-negru. Dar m-am obișnuit așa, asta e viața mea”, a explicat el.

În cele din urmă, Jador a preferat să renunțe la ochelarii care îl ajutau să distingă culorile pentru că devenise dependent de ei.

„Mi-am cumpărat ochelari, am dat 500 de euro pe ei. I-am purtat și când i-am pierdut și îi căutam ca un disperat să văd, să văd culoarea mea la piele. Viața e frumoasă cu ochelarii ăia, dar așa, mai bine că nu-i am, că atunci când îi pierdeam era nasol. Pur și simplu devii dependent de ei. Nu vreau să fiu dependent de nimic”, a subliniat cântărețul.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Jador și Oana Ciocan

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare martie 19, 2024 3:33 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale