Iurie Darie și Anca Pandrea au trăit o poveste de dragoste demnă de scenariul unui film. Cei doi actori s-au iubit mai bine de 25 de ani și au demonstrat că nimic nu le poate sta în fața fericirii de cuplu și a legăturii atât de strânse a sufletelor lor pereche. Nimic, în afară de moarte.
Iurie Darie, care ar fi împlinit pe 14 martie vârsta de 94 de ani, a cunoscut-o pe Anca Pandrea (77 de ani), după ce trecuse deja printr-o căsnicie.
Iurie Darie și Anca Pandrea, o poveste de dragoste ca în filme
Regretatul actor a fost căsătorit cu actrița Consuela Roșu, care i-a dăruit un fiu în 1959, Alexandru Darie. Din păcate, Consuela a murit prematur, răpusă de boală, dar era prietenă cu Anca Pandrea și ar fi rugat-o pe aceasta să aibă grijă de soțul ei după decesul ei. Alexandru Darie, fiul lui Iurie și al Consuelei s-a stins și el în 2019.
Anca o cunoștea bine pe Consuela, pentru că mergeau împreună în turnee erau colege de cameră.
„Eram prietenă cu Consuela Darie, soţia lui Iura. Mergeam împreună prin turnee, stăteam cu ea în cameră. Când s-a întâmplat să nu mai fie Consuela, eu m-am dus la coşciugul ei şi i-am spus: ‘Consuela, o să am eu grijă de Iura” – a povestit actrița, citată de newsweek.ro.
La început, Anca Pandrea nu se gândea că va avea o relație cu Iurie, ba chiar încerca să-i găsească o parteneră după moartea Consuelei.
Citeşte şi: Iurie Darie a murit. Fragmente de talent! Secvenţe din filmele în care a jucat actorul
„Am încercat să-l combin cu o profesoară de franceză, apoi cu o arhitectă și nu mai știu cu cine. Eu i le prezentam, apoi fugeam” – declara actrița, în urmă cu câțiva ani.
Cu timpul, relația de prietenie dintre ei s-a transformat într-o frumoasă poveste de iubire care a durat până la sfârșitul vieții actorului.
„La un moment dat, l-am invitat pe Iura la mine, cu gânduri prieteneşti, la o cafea. A zis da. Apoi mă sună şi îmi spune că avea programare la dentist. „Ei, nu-i nimic, lasă”, i-am zis. Ne-am văzut seara, în cabina de la teatru.
„A intrat şi de atunci nu a mai ieşit…”
Am sunat sa doua zi la el, şi mi-a spus că vine. Apoi, eu am constatat că o prietenă de-a mea mă încuiase în casă, iar eu nu aveam cheie să deschid. L-am sunat înapoi şi i-am spus că nu am cum să ies din casă. A doua zi era ziua mea de naştere. Am deschis geamul casei, am chemat nişte băieţi din cartier şi le-am dat două navete cu sticle de bere să cumpere bere pentru petrecere.
Aşa mi-a trăsnit ideea că, dacă băieţii pot să-mi aducă berea pe geam, de ce Iura n-ar putea intra pe geam în casă. I-am dat telefon din nou şi i-am zis: „Te aştept în staţia de tramvai, dar să ştii că o să intri pe geam”. El a crezut că glumesc. Dar când a intrat în curte şi a pus mâna pe clanţă, a văzut că uşa e încuiată. „Intri pe geam”, i-am spus. A intrat şi de atunci nu a mai ieşit…”, a povestit Anca Pandrea, pentru sursa amintită mai sus.
Citeşte şi: Anca Pandrea i-a sărutat hainele și pantofii lui Iurie Darie
Iurie și Anca nu s-au căsătorit niciodată civil, dar au ajuns în fața preotului pentru a-și jura iubire veșnică.
”Ne-am dus la Băileşti să cununăm o familie. Ni s-a spus că avem nevoie de dezlegare ca să putem năşi. Preotul ne-a pus pirostriile pe cap, a scos verigheta sa şi a pus-o pe degetul lui Iura, iar cumătra mi-a dat-o pe a ei. Aşa ne-am căsătorit.”
Înainte ca îndrăgitul actor să cadă la pat, a cerut-o pe Anca de soție, chiar în cadrul unei emisiuni televizate. Doar că nu și-a putut găsi certificatul de naștere și era greu să obțină o copie, având în vedere că actorul era născut în Basarabia.
„E destul de dificil să obținem un duplicat după act pentru că el e născut într-un sat din Republica Moldova. Recunosc, am fost și eu delăsătoare” – spunea actrița, pentru Adevărul.
Citeşte şi: Anca Pandrea, internată de urgență. Văduva lui Iurie Darie a leșinat pe stradă
„Avem curajul să jucăm în filme porno!”
Cei doi și-au trăit povestea de dragoste exact așa cum și-au dorit, iar odată cu trecerea anilor cuplul Iurie Darie – Anca Pandrea devenise un subiect controversat în presa mondenă pentru atitudinea lor nonconformistă. Cei doi dădeau detalii în public despre cum își petrec nopțile intime și au făcut chiar o serie de fotografii în care erau dezbrăcați, în ipostaze tandre. Când au apărut pozele, Iurie avea 81 de ani, iar Anca, 64.
”Iura este sufletul și viața mea! Ne iubim mai mult ca în prima noapte când am făcut dragoste. Avem curajul să jucăm în filme porno, ne pricepem”, a mărturisit Anca în trecut, pentru publicația „Național”.
„Am dormit o noapte cu trupul lui mort în brațe”
Iurie Darie a murit pe 9 noiembrie 2012, în urma unui atac cerebral. Anca Pandrea a dezvăluit la câțiva ani după pierderea sufletului ei pereche că, în noapte în care a murit, a stat cu trupul lui neînsuflețit în brațe o noapte întreagă.
„Am dormit o noapte cu trupul lui mort în brațe, atât de mult l-am iubit! Eu și Iura n-am fost suflete pereche, noi avem același suflet. Când a plecat, el a luat și o parte din mine. Când iubești, ești un suflet, nu două. Pentru mine, Iura nu a murit.
În fiecare cameră am zeci de poze cu iubirea mea. Chiar dacă Dumnezeu nu ne-a dat un copil pe care ni l-am dorit foarte mult împreună, în dragostea noastră nu există bariere, nici măcar moartea nu ne desparte. La cimitir e doar trupul lui Iura pentru că sufletul lui a rămas cu mine în casă, unde mă veghează”, a mărturisit actrița, acum doi ani, potrivit playtech.ro.
Foto – Facebook / Hepta
Ultima modificare martie 14, 2023 5:31 pm