”Aveam doar trei ani, nu aveam cum să înțeleg nimic din ce se întâmplă acolo. Au avut grija să mă protejeze. Cred că am făcut doar câteva vizite la spital, unde nici nu aveam voie să merg, mă bagău pe geam și mă vedeam puțin cu ea. La vârstă aceea nu-mi dădeam seama, știam doar că are o problemă și că trebuie să se întoarcă. Trăind în alte case, trebuia să te adaptezi. Pe mine acest lucru m-a călit, m-a făcut să nu-mi fie greu în nicio situație. Daca se întâmplă ceva, imediat mă gândesc la soluție.”, a mărturisit Iuliana Tudor.

”Au fost aproape doi ani în care ea pleca la tratament și a trebuit să mă adaptez. Da, se și râdea de mine. Am fost lăsata și singură, plângeam de nu mai puteam pentru că stăteam singură. Dar acum gândesc că a fost atât de bine că am trăit lucrurile astea pentru că, poate, aș fi devenit un om care nu avea forță pe care o am acum. Tot timpul mi-am dorit că mama să fie pe picioare. Îmi doresc asta și acum. Daca aș putea, aș da tot ce am și sunt că ea să fie bine!”, a adăugat Iuliana Tudor.