Iuliana Beregoi a încheiat un capitol important al vieții ei, liceul, pe care l-a urmat în paralel cu pasiunea pentru muzică. Deși nu i-a fost ușor să găsească un echilibru între carieră și studii, Iuliana a absolvit liceul cu aproape 10 ani de carieră în spate. Solista ne-a povestit care sunt planurile sale pentru restul acestei veri.
Despre facultatea pe care o va alege, Iuliana ne-a mărturisit că are mai multe opțiuni și că vom afla în curând alegerea ei. Rămâne, așadar, de văzut dacă va opta pentru Conservator sau, dimpotrivă, se va specializa într-un alt domeniu, pentru a avea o pregătire mai diversă.
Iuliana Beregoi, „mulțumită și fericită” de rezultatele ei la BAC
„Sunt mulțumită și fericită, în același timp, că am terminat totul cu bine. Anul acesta a fost o provocare pentru mine. A trebuit să-mi împart timpul între școală și carieră și mă bucur tare mult că mi-a reușit”, a spus Iuliana Beregoi, exclusiv pentru UNICA.ro. Artista vrea să dezvăluie media obținută la examenul maturității prin intermediul unui vlog pe care îl pregătește deja.
Citește și: Iuliana Beregoi joacă în filmul Două inimi, alături de Connect-R: „Nimic nu este imposibil”
În aceeași perioadă în care aștepta rezultatele la Bacalaureat, Iuliana lucra și la un nou single, „Que Bonito”, care s-a lansat pe 2 iulie 2023. Pe 8 iulie artista va susține și ultimul concert la vârsta de 18 ani, la Arenele Romane.
„Urmează un concert foarte important pentru mine și foarte special, pentru că este ultimul concert la 18 ani. Am pregătit foarte multe surprize, este și într-o locație superbă, și asta mă bucură foarte mult. Așa că abia aștept să-i văd pe toți acolo, să ne distrăm și să cântăm”, ne-a spus artista.
Iuliana Beregoi s-a lansat la doar 9 ani, pe scena „Next Star”
Înaintea primei probe de la BAC de pe 26 iunie, Iuliana a lansat piesa „Gasca 23”, un remake al piesei „Gașca mea”, de la Hi-Q. Single-ul a fost lansat în colaborare cu DJ Sava și Shift și s-a bucurat de un val de reacții pozitive. „Cel mai reușit remakee!”; „Un remake bombaaa!”; Iubesc piesa, dar mai mult pe tinee!”; O voce atât de superbă!”; „Ești incredibilă!”, au fost câteva dintre comentariile de pe Instagram.
Iuliana a debutat pe scena show-ului „Next Star” în 2015. Anul următor, Iuliana a lansat piesa „Vina mea”, care acum are peste 43 de milioane de vizualizări pe YouTube. Doi ani mai târziu a reușit să umple Sala Palatului din București și a devenit, în aceeași perioadă, protagonista serialului „Lara”. Producția a înregistrat un succes impresionant, fiind preluată de platforma Netflix.
Născută în Orhei, Republica Moldova, Iuliana are și o soră mai mică, Ana, cunoscută și ea în mediul online. În prezent, Iuliana are o comunitate de 1.3 milioane de urmăritori pe Instagram și de 2.9 milioane pe TikTok.
Foto: Instagram
Ultima modificare iulie 4, 2023 4:10 pm