Ilinca Vandici și Teo Trandafir au discutat în emisiunea pe care o moderează, „Follow Us”, despre colega lor de breaslă Iulia Albu. Vandici a lucrat o vreme cu fosta soție a lui Mihai Albu, în emisiunea „Bravo, ai stil!”, unde prima era prezentatoare, iar cea din urmă se afla la masa juraților.
Iulia Albu, luată în vizor de Ilinca Vandici și Teo Trandafir
Iulia Albu a părăsit emisiunea „Bravo, ai stil!”, de la Kanal D, în 2018, alegând să se implice în alte proiecte televizate la Antena 1. Ilinca Vandici, care a fost colegă de emisiune cu Albu o vreme, spune că aceasta nu era foarte „drăguță și blândă” așa cum o descrie Teo Trandafir într-o manieră ironică, știind-o și ea de la debutul său în televiziune. Teo și Ilinca Vandici au discutat în emisiunea lor despre cum era Iulia Albu în urmă cu câțiva ani.
Ilinca Vandici: „Nu o văd, jur că nu o văd! Nu o văd pe Iulia drăguță, blândă și calină pentru că știu cum e astăzi. Eu o cunosc de când am fost la emisiune împreună și era destul de categorică. Îmi greu să pun împreună cele două imagini.”
Teo Trandafir: „Știi cum mă saluta pe mine Iulia Albu o dată, de două ori, de trei ori? ‘Hello!’. Am zis: ‘Uite cum facem, că ești o fată pe care o știu de atâția ani. Nu mă mai saluta deloc!’. Ultima oară a fost: ‘Hello, madame!’. Mi s-a pus vălul negru și am intrat în cabină.”
Iulia Albu nu se gândește la căsătorie
Iulia Albu și iubitul ei, Mike, sunt împreună de opt ani, iar relația lor a fost presărată cu fel de fel de situații controversate. Cei doi au reușit să treacă peste toate obstacolele care le-au ieșit în cale și povestea lor de dragoste continuă. Cu toate acestea, Iulia Albu spune că nu ține morțiș să facă următorul pas în relație, ea fiind de părere că nu are nevoiede „un act” pentru a fi fericită cu Mike.
„Sunt cu Mike de aproximativ 8 ani. Lucrurile funcţionează și fără căsătorie. (…) Am avut și eu perioada asta în care îmi doream foarte mult să mă recăsătoresc. Era în epoca de văl peste ochi. Eu nu consider că am nevoie de un act ca să îmi spună ceea ce știu deja. Adică dacă eu vreau să îmi petrec toată viața alături de o persoană, asta nu înseamnă că am nevoie de o hârtie ca să demonstrez”, ne-a mai spus Iulia Albu, în exclusivitate pentru Unica.