Irinel Columbeanu revine în atenția publicului, într-un rol neașteptat... acela de bucătar!
Omul de afaceri urmează să apară în cadrul emisiunii Chefi la cuțite, ca invitat special. Preparatul pe care îl va găti fostul soț al Monicăi Gabor este unul rafinat, pe bază de crab, cu ajutorul căruia speră să-l îmbuneze pe Chef Cătălin Scărlătescu. “Îl cunosc pe domnul Scărlătescu, mi se pare destul de încruntat, nu am reuşit să aflu de ce, dar să te fereascã Dumnezeu să intri în gura lui. Probabil că fruntea i se va descreţi când va gusta din preparatul meu!”.
Convinşi că este mai degrabă cineva pasionat de pescuit, ca chef Bontea, juraţii vor rămâne fără cuvinte atunci când vor afla cine se află în spatele acelei farfurii. “Nu mă aşteptam la asta!”, va mărturisi chef Bontea. Deşi nu se află la prima experienţă în bucătărie, Irinel va mărturisi că a fost foarte emoţionat: “Când găteşti pentru nişte bucătari de profesie, e cu atât mai mare provocarea!”.
Dacă va reuşi sau nu să îi impresioneze pe cei trei chefi, rămâne de văzut diseară, de la 20:00, pe Antena 1, în cea mai nouă ediţie de jurizări pe nevăzute din sezonul 7 Chefi la cuţite.