Irinel Columbeanu stă de mai bine de o săptămână la azilul ”Fundația Sfântul Ion”, unde tatăl său, Ion Columbeanu, și-a petrecut ultimii ani din viață.
Tot acolo a stat în ultima parte a vieții și creatoarea de modă Zina Dumitrescu.
Fostul miliardar, în vârstă de 66 de ani, a ajuns să aibă mari probleme cu banii și abia în toamna aceasta își va încasa pensia. Cheltuielile lunare de la azilul din Ghermănești unde s-a mutat ajung la 3.000 – 4.000 de lei lunar, iar Columbenu nu ar avea suficienți bani să le acopere, susține Ion Cassian, propietarul căminului.
Irinel Columbeanu nu-și poate acoperi cheltuielile de la azil
Irinel Columbeanu și-a pierdut toată averea în ultimii ani și a ajuns la sapă de lemn. Fostul milionar are și ceva problem de sănătate în ultima vreme, după ce a suferit două AVC-uri. Și a rămas singur, fiica lui Irina alegând să se mute cu mama ei, Monica Gabor, în Statele Unite ale Americii.
„Nu mi-a trecut prin gând niciodată că voi ajunge într-un centru pentru seniori, dar eu nu consider că e vreo decădere sau vreo problemă, ci cred că așa a vrut Dumnezeu. Nu doar cu asta, cu toate care mi s-au întâmplat.
Ion Cassian: „El acum trăiește dintr-o pensie de nici 20 de milioane”
Până la urmă a fost mai bine așa și pentru mine, și pentru Irina și pentru Monica, cred eu. Stau singur în cameră, mă simt foarte bine aici. Sper să îmi găsesc și liniștea sufletească ca să mai scriu o carte. Dacă Cel de Sus așa va considera că e mai bine pentru mine, să apară o doamnă, dacă nu, eu tot zic că va fi bine pentru mine” – a povesti Irinel Columbeanu, în cadrul podcastului Fiță cu Adiță.
Citeşte şi: Irinel Columbeanu a ajuns la azil, la 66 de ani. Cum au reacționat Monica Gabor și Irina, fiica lui
Citeşte şi: Irinel Columbeanu, primele declarații despre noua iubită. „O plac tare mult”
Citeşte și: Lui Irinel Columbeanu îi este dor de Monica Gabor. Ce spune despre o împăcare cu fosta soție
Ion Cassian, proprietarul azilului unde stă Columbeanu, spune că fostul afacerist nu-și poate permite să achite cheltuielile lunare. Acesta spune că Irinel speră să fie ajutat de prieteni cu bani.
„El acum trăiește dintr-o pensie de nici 20 de milioane, de unde să aibă bani să plătească?! Speră să-l ajute prietenii, cei de la televiziune (că el niciodată nu a cerut bani ca să vină în emisiuni), și domnul Becali, în ultimă instanță.
Tot Gigi Becali a dat bani și pentru Zina, vreo 10.000 de euro, pentru că nici la ea nu avea cine să plătească azilul.” a declarat Cassian, pentru click.ro.
Proprietarul azilului: „Acum eu sunt într-o situație ingrată”
Acesta a mai spus că nu îl lasă inima să-l dea afară pe fostul afacerist și acceptă să îl țină o lună, două la azil fără să-i ceară bani pe cheltuieli.
„Acum eu sunt într-o situație ingrată, pentru că nici nu pot să dau un om afară în așa stare, nu mă lasă inima, dar nici să-l țin la infinit fără bani nu am cum. Mi-e imposibil. Îl țin și eu gratis o lună-două!
Eu îl cunosc pe Irinel și ne leagă o prietenie sinceră. Pentru că și tatăl lui a fost tot la noi internat, pe ultima perioadă a vieții. Nu puteam să nu-l găzduiesc atunci când am aflat în ce stare este și că are nevoie de ajutor de urgență” – a continuat Cassian.
Foto – capturi video
Ultima modificare octombrie 9, 2023 6:52 pm