Irina Fodor, dezvăluiri inedite despre gelozia din mariajul cu Răzvan Fodor: „Ne ştim toate parolele”

.

Irina Fodor a dat din casă câteva detalii absolut savuroase despre viața de cuplu cu soțul ei, Răzvan Fodor. Știm cu toții că cei doi formează un cuplu solid de mai bine de 15 ani, dar puțini știu că la începuturile relației lor, prezentatoarea emisiunii „Asia Express” a avut de furcă cu gelozia.

Irina Fodor, dezvăluiri inedite despre gelozia din relaţia cu Răzvan Fodor

Pe vremea când Răzvan Fodor era în topul celor mai căutați burlaci, mereu în lumina reflectoarelor, cu mii de fane care îi trimiteau inimi virtuale și îi admirau fiecare mișcare, Irina Fodor a dezvăluit că gelozia era inevitabilă.

La început, eram aia mai mică și mai aprigă. Eram geloasă, că era Răzvan Fodor, nu? Toată lumea îl iubea și atrăgea privirile oriunde mergeam!”, a spus Irina Fodor, în cadrul unui interviu exclusiv pentru viva.ro.

Citeşte şi: Răzvan și Irina Fodor aniversează 14 ani de la nuntă. Cum s-au cunoscut actorul și prezentatoarea „Asia Express”: „Când am văzut-o mi-a căzut capul”

Citeşte şi: Soții Fodor, povestea unui cuplu reușit. Răzvan a rămas fără tată la 14 ani, iar Irina trebuia să devină profesoară

Dar cum a reușit să depășească aceste momente? Se pare că secretul a fost chiar Răzvan. „El a fost tot timpul înțeleptul din relația noastră. Niciodată nu mi-a dat motive reale de gelozie, a fost mereu deschis și foarte sincer”, a mărturisit Irina Fodor pentru sursa menţionată anterior, adăugând că, pe parcurs, a învățat să aibă încredere și să se relaxeze în relație.

Irina Fodor îi ştie toate parolele lui Răzvan Fodor

Într-o epocă în care tehnologia poate pune la încercare chiar și cele mai solide relații, Irina Fodor și Răzvan Fodor par să aibă o abordare refreshingly chill. Fără secrete și fără suspiciuni, astfel că ambii îşi ştiu parolele conturilor pe care le deţin.

Da, ne știm toate parolele. Dar nu din motive de gelozie. Pur și simplu, e mai ușor pentru siguranță și organizare. Nu are legătură cu încrederea în cuplu, ci mai degrabă cu faptul că suntem o echipă”, a mai explicat Irina Fodor pentru viva.ro.

După ani de relație și o căsnicie fericită, acum lucrurile stau complet diferit. Gelozia a rămas doar o amintire amuzantă de început. Irina Fodor a ajuns să realizeze că Răzvan Fodor este iubit de toată lumea, dar asta nu reprezintă o amenințare pentru relația lor.

Pur și simplu, toată lumea îl iubește, dar știu că nu e niciun pericol. Răzvan m-a făcut să mă simt mereu în siguranță și să am încredere în noi”, a mai spus vedeta.

Cum reuşesc Irina şi Răzvan Fodor să gestioneze momentele tensionate

În ciuda faptului că este un cuplu atât de sudat, între Irina şi Răzvan Fodor există și momente de tensiune. Potrivit spuselor vedetei, aceasta are o abordare foarte matură și relaxată când vine vorba de astfel de momente.

Nu ne certăm niciodată din lucruri mari. Când apare o problemă serioasă, ne mobilizăm instantaneu și căutăm soluții împreună. Am învățat că, în momentele critice, suntem o echipă”, a spus ea.

Totuși, Irina nu este o persoană care își pierde cumpătul des, dar atunci când o face, recunoaște că regretă imediat.

Întotdeauna regret când mă enervez. În mod normal, sunt calculată și încerc să găsesc soluții pentru fiecare problemă, dar uneori, când sunt foarte stresată sau obosită, îmi mai pierd calmul. (…) Rareori se întâmplă, dar nu e plăcut să fii prin preajmă atunci!”, a mai adăugat vedeta potrivit sursei de mai sus.

Sursa foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton