Irina Begu, așa cum nu ai mai văzut-o. Cum se relaxează tenismena

.

1 la sută talent și 99 la sută muncă este formula succesului, iar tenismena Irina Begu simte pe pielea ei cât de greu, dar și frumos, se construiește acest drum. În plină ascensiune, sportiva română nu reușește să se relaxeze decât între turnee, însă atunci se bucură din plin de timpul liber.

Irina Begu (25 de ani) pare să fie noua revelație a tenisului românesc, doborând adversare periculoase și ajungând pe locul 28 în WTA. Cu siguranță urmează să auzim tot mai des numele ei în turneele de grand slam și, datorită ei, România va deveni din nou un reper pe harta acestui sport.

Performanțele ei înseamnă, pe lângă talent, multă muncă, de la o vârstă fragedă, sute de ore petrecute pe terenul de sport, la antrenamente și concursuri. Poate tocmai de aceea atunci când are câte o ”fereastră”, între turnee, sau când se dau petreceri între ”ai ei”, jucătorii de tenis, Irina încearcă să se bucure din plin de timpul liber.

Citește și: Ce frumoasă este cea de-a doua soție a lui Gheorghe Hagi

Iar asta se poate vedea în imaginile pe care tenismena le postează pe contul ei de socializare și în care fanii ei o pot admira așa cum nu o văd pe zgură: în ”civil”. În vacanțele pe care le-a petrecut în afara țării, în destinații exotice, sportiva noastră a mers la plajă, a încercat mâncăruri cu specific și a petrecut după tradiția locului. Iar ținutele vedetei au fost la fel de lejere precum sunt costumele sport cu care ne-a obișnuit deja. Totuși, descoperim o Irina mai feminină, dar la fel de plină de entuziasm și de șarm, precum cea din spectacolul de fair-play și de talent pe care ni-l oferă în timpul meciurilor.


 

Cine este Irina Begu

Irina Begu este o tenismenă română, ocupantă a locului 28 în clasamentul realizat de Womens Tennis Association (WTA), iar cea mai recentă victorie a sa este cea din turneul de la Roland Garros, împotriva jucătoarei americane Bethanie Mattek-Sand, pe care a învins-o cu 5-7, 6-1, 6-3.  În septembrie 2015 a atins cea mai înaltă poziție în topul întocmit de WTA, locul 26. Tenismena s-a născut la București: mama sa, Steluța, lucrează în cadrul Guvernului României, iar tatăl ei este electrician. Prima victorie de grand slam pe care a obținut-o tenismena noastră a fost la Australian Open, în 2015, după care la Rio, unde a ajuns în semifinale. Le-a învins, în drumul ei, pe Olivia Rogowska, Bethanie Mattek-Sands și Julia Glushko, pierzând apoi în fața Annei Schmiedlová în trei seturi.

Citește și: Cum arată soția lui Ivan Patzaichin, femeia care i-a schimbat viața!

Foto: Arhivă Ringier/Facebook

Ultima modificare mai 24, 2016 3:07 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale