Ioana Simion, soția legendarului tenismen Ilie Năstase, se află în pragul unei decizii majore care ar putea schimba cursul relației lor. Afacerista a confirmat că, în prezent, ea și partenerul de viaţă nu mai locuiesc împreună, fiecare alegând să trăiască sub un alt acoperiș. Ce alte detalii a dezvăluit despre dinamica mariajului lor?
Cuprins
Cuprins
Cum a început povestea de dragoste dintre Ilie Năstase și Ioana Simion
Ilie Năstase și Ioana Simion s-au cunoscut într-un restaurant de pe litoralul românesc în anul 2018, în timp ce Ilie era pe cale să finalizeze divorțul de a patra sa soție, Brigitte Sfăt. Întâlnirea lor a fost una memorabilă, iar fostul mare tenismen nu a ezitat să facă schimb de numere de telefon cu Ioana.
În scurt timp, Ilie a invitat-o pe Ioana într-o vacanță în Sardinia, iar această escapadă a marcat începutul relației lor. De atunci, cei doi au rămas împreună, construindu-și o poveste de dragoste plină de momente frumoase și provocări.
Ilie Năstase și Ioana Simion, de două ori la un pas de divorţ
Ilie Năstase și Ioana Simion s-au căsătorit în 2019, în Hârșova, județul Constanța, orașul natal al Ioanei. Ceremonia a fost una discretă, dar plină de emoție, marcând un nou început pentru cei doi. Însă, în 2021, mariajul lor a trecut prin momente dificile. În ianuarie 2021, Ioana Simion a declarat că a fost agresată fizic de Ilie Năstase, un incident care a marcat profund relația lor. Deși a fost tentată să depună imediat actele de divorț, aceasata a preferat să-i ofere soțului său o șansă să-și corecteze comportamentul. Din păcate, lipsa îmbunătățirilor în relația lor a determinat-o să inițieze procedurile de divorț în martie același an.
Citeşte şi: Ioana Năstase, agresată de o femeie într-un restaurant din București. „Sunt șocată”
În ciuda acestor dificultăți, Ioana Simion a încercat să mențină unitatea cuplului, renunțând pentru prima dată la divorț. Însă, în octombrie, răbdarea ei a luat sfârșit și a depus din nou actele de divorț. În mod surprinzător, câteva luni mai târziu, soţia tenismenului a decis să rămână alături de Ilie, considerând că este singurul sprijin al acestuia.
Ioana Simion şi Ilie Năstase, din nou, despărţiţi
După ce toată lumea a aflat că Ilie Năstase a ales să plece singur în Cehia fără a o anunța, Ioana Simion a declarată că nu a fost deloc deranjată de această decizie, fiind deja obișnuită cu astfel de situații. De altfel, și ea a decis să-și ia o pauză și a zburat în Turcia, unde a petrecut câteva zile alături de o prietenă. În mod surprinzător, partenerul de viaţă a urmat-o în Turcia, dar, așa cum aceasta a subliniat, nu pentru a o controla, ci pur și simplu pentru a se bucura de compania ei.
„Sunt în drum spre Piatra Neamț, acum mă aflu în țară. Da, am fost în Turcia. Ilie a venit după mine, dar nu ca să mă prindă sau să mă verifice. El știe ce fel de om sunt, nu se pune problema”, a declarat Ioana pentru cancan.ro.
Cu toate acestea, Ioana Simion a mărturisit că ea şi Ilie Năstase nu mai locuiesc împreună şi chiar dacă decizia nu a fost deloc uşoară, deocamdată trece printr-o perioadă în care simte că are nevoie de multă linişte pentru a putea lua o hotărâre corectă în ceea ce privește viitorul său.
„E o perioadă în viața mea în care am nevoie de foarte multă liniște pentru a lua o decizie corectă și bună pentru mine. Întotdeauna când faci un lucru în grabă, e posibil ca mai târziu să-ți pară rău”, a adăugat aceasta.
Pentru a găsi liniștea de care are nevoie, Ioana a decis să plece la Piatra Neamț, un loc care o ajută să se încarce sufletește.
„Am plecat la Piatra Neamț și să mă încarc sufletește pozitiv. Am aici un loc al meu care mă linișteste. Sunt un om echilibrat, care-și vede de viața lui. O să stau vreo două zile”, a concluzionat aceasta pentru sursa menţionată anterior.
Ilie Năstase a fost căsătorit de cinci ori
Ilie Năstase s-a căsătorit de cinci ori, fiecare relație aducându-i provocări și lecții de viață. Prima sa soție a fost modelul belgian Dominique Grazia, cu care a avut o fiică, Nathalie. După divorțul din 1982, s-a căsătorit cu actrița Adelaide Alexandra King, alături de care a adoptat doi copii, Nicholas și Charlotte. A treia căsătorie a fost cu Amalia Năstase, cu care a avut două fiice, Alessia și Emma. În perioada 2013-2018, Ilie a fost căsătorit cu Brigitte Sfăt, înainte de a se căsători cu Ioana Simion în 2019.
Și Ioana Simion a mai fost căsătorită înainte de relația cu Ilie Năstase. Timp de aproximativ două decenii, ea a fost soția unui bărbat care lucrează la Ministerul de Interne, cu care are un fiu, Teo. Experiențele anterioare au făcut-o pe Ioana o femeie puternică și independentă, capabilă să facă față provocărilor din viața personală.
Sursa foto: Facebook
Ultima modificare iulie 19, 2024 4:10 pm