Ioana Ginghină, dezvăluiri despre o a doua sarcină: „Vreau să fiu la fel de bună mamă”

.

Ioana Ginghină a vorbit despre posibilitatea de a mai avea un copil. Actrița formează un cuplu cu Cristi Pitulice.

Ioana și Cristi au tot vorbit despre o posibilă căsătorie, însă Pitulice nu a pomenit niciodată despre un viitor copil al cuplului. De data aceasta, actrița a făcut câteva declarații pe acest subiect.

Aceasta a afirmat că până în urmă cu șase luni s-ar fi văzut din nou mamă, dar planurile sale s-au schimbat între timp.

„Mă vedeam până acum vreo jumătate de an, am zis că 45 de ani ar fi așa cam limita. Nu de alta, dar vreau să fiu la fel de bună mamă cum am fost și pentru Ruxi și trebuie să ai și energia necesară. La Ruxi, la 10 ani, aveam 30 și un pic, la copilul acesta aș avea acum 50 și un pic. E mare diferență și nu cred că mai e cazul să mă gândesc la o sarcină”, a explicat Ioana Ginghină, citată de Wowbiz.

În ceea ce o privește pe fiica ei Ruxandra, Ioana a declarat în urmă cu ceva timp că are probleme cu actele de fiecare dată când iese din țară. Și asta din cauza faptului că, după divorțul de Alexandru Papadopol, a revenit la numele Ginghină. Iar pe certificatul de naștere al fiicei sale este trecut numele de familie al tatălui ei.

Tocmai de aceea, dacă ar fi să se mărite cu Cristi Pitulice, Ioana Ginghină a afirmat că nu și-ar mai schimba numele de familie.

„Deci am atâtea probleme acum pentru că mi-am schimbat numele din cauza faptului că eu când ies cu Ruxi din țară, pe certificatul ei de naștere scrie Ioana Papadopol. Eu tot timpul trebuie să plec cu un teanc de acte: și de divorț, și cu certificatul de naștere și cu declarația lui Alexandru, pe când el trebuie să plece doar cu declarația mea. De aceea nu îmi mai schimb numele după căsătorie, gata, asta a fost”, a povestit actrița pentru Impact.

Ioana Ginghină și Cristi Pitulice au amânat nunta

Ioana Ginghină și Cristi Pitulice plănuiau să se căsătorească în această toamnă. Perechea s-a logodit în ziua în care actrița a împlinit 43 de ani, pe 21 septembrie 2020. Recent, însă, Ioana a declarat că nunta a fost amânată.

Deși se iubesc, Ioana și Cristi nu erau nerăbdători să-și oficializeze relația. Cu toate acestea, perechea era „presată” să facă acest pas la rugămintea unor prieteni care și-i doreau drept nași. Fiindcă acel cuplu nu se va mai căsători atât de repede pe cât aveau în plan, Ioana și Cristi și-au amânat și ei nunta.

„Cred că va fi în toamna cealaltă, pentru că am tot spus asta, noi o să ne căsătorim datorită faptului că ne și iubim, dar niște prieteni ne-au cerut de nași. Ca să putem fi nași, trebuie să ne căsătorim. (…) Prietenii noștri ne-au anunțat că se căsătoresc, dar așteptă bebelușul și abia după o să fie nunta. Deci, undeva în septembrie, probabil, o să fim nași. Atunci, automat, o să facem și nunta”, a declarat Ioana Ginghină la Antena Stars.

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton