Ioana Ginghină a apelat la ajutorul unui psiholog: „Vara asta îmi doresc să fiu singură, să îmi adun gândurile”

.

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol și-au spus adio după 12 ani de relație și un copil împreună, o fetiță pe nume Ruxandra în vârstă de 10 ani. Actorul a fost cel care a părăsit domiciliul conjugal în urmă cu aproximativ 5 luni, iar divorțul este iminent. 

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol aveau probleme de mai mult timp în căsnicie, iar ca o ultimă salvare, actrița a apelat la ajutorul specializat al unui psiholog, sperând că astfel va reuși să-și salveze mariajul: „Anul trecut, în septembrie, de ziua mea, mi-am făcut cadou prima ședință la psiholog. De atunci merg constant la terapie și mă ajută. „Merg la psiholog pentru mine, pentru că nu vreau, la un moment dat, să intru într-o altă relație și să îmi vărs nervii pe persoana respectivă. Vara asta îmi doresc să fiu singură, să îmi adun gândurile. Vreau să am timp pentru mine, pentru că înainte mă puneam pe ultimul loc.

Voi merge cu Ruxandra acasă la părinții mei, vreau să ajungem la festivaluri prin țară, dar și în Grecia. Distracția pentru mine nu înseamnă în cluburi, ci să merg în locuri care îi plac fiicei mele, în care se simte bine și să fiu înconjurată de oameni dragi, cu care să socializez”, – a declarat Ioana Ginghină pentru Libertatea.

Sursă foto: Libertatea

Ultima modificare iunie 11, 2019 7:17 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale