Pentru orice lucru există un început şi un sfârşit. Pentru Vlad Craioveanu, primăvara aceasta a însemnat sfârşitul unei etape din viaţă şi începutul alteia. A schimbat orarul, a înlocuit playlist-ul, a lăsat în urmă ce trebuia uitat şi a început să privească înainte.
După aproape 15 ani de programe matinale, acum faci o emisiune nocturnă. Ţi-a fost greu să te adaptezi la noul program?
Nu, totul a fost natural, firesc, ca naşterea unui copil după nouă luni.
Cum îţi petreci dimineţile acum?
Evident, dormind profund şi zâmbind la glumele pe care le fac în somn.
Ce ai făcut în perioada de pauză dintre cele două emisiuni?
Pauză. Am stat, m-am relaxat, m-am adunat, am creat şi m-am jucat cu fetiţa mea.
O emisiune interactivă seara la radio e o mare provocare. Atunci e prime-time-ul televiziunilor, când oamenii ies în oraş sau se uită la TV. Cum de ai ales tocmai acest segment orar, în care competiţia nu e reprezentată doar de celelalte radiouri, ci şi de celelalte modalităţi de petrecere a timpului liber?
Poate părea surprinzător să faci emisiune de la ora 21:00 şi aşa şi este. Cel puţin pentru România, unde intervalul acesta e pur şi simplu gol: muzică şi atât. Peste hotare însă, emisiunile de pe acest tronson au o priză nebună.
Vezi continuarea pe viva.ro. CLICK AICI!