Interviu: Tobey Maguire, despre rolul din MARELE GATSBY

.

Este de ani buni prieten apropiat al lui Leonardo DiCaprio, alături de care merge la petreceri şi se bucură de luxul vieţii de la Hollywood. După 20 de ani, Tobey Maguire împarte din nou scena cu DiCaprio, în mult aşteptatul „Marele Gatsby”, un film despre o dragoste imposibilă, despre bogăţie, exces şi vise neîmplinite.
Ce te-a atras la „Marele Gatsby”?
Leo DiCaprio a fost cel care mi-a poves­tit despre proiect. M-a sunat şi mi-a spus că a vorbit cu regizorul Baz Luhrmann, care se gândea să facă filmul. Tot Baz a fost cel care s-a gândit la noi pentru ro­lurile lui Nick şi Gatsby. E o poveste minunată, cu personaje fascinante, foar­te emoţionantă, cu multă dramă şi despre o iubire complicată.
Care a fost prima reacţie după ce ai citit scenariul?
Am citit cartea înainte de scenariu, aşa că am înţeles mai bine fiecare perso­naj. În mare, am filmat scenele din car­te, dar am făcut şi câteva lucruri pe lângă, care cred că au ajutat la creiona­rea unei poveşti şi mai interesante. Cartea relatează totul din perspectiva lui Nick. E punctul lui de vedere şi se simte prezenţa sa peste tot, dar cumva nu el e în centrul atenţiei. Pe parcursul lecturii, cititorul primeşte tot felul de indicii care îl interesează şi impresio­nează mai tare. Asta am încercat să surprindem şi în film.
Vezi continuarea pe viva.ro. CLICK AICI!

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale