Interviu Richard Bovnoczki: „Tot ce am e ca un vis frumos”

Câştigător al premiului pentru cel mai bun actor cu rolul Gavrilescu din „La ţigănci” (foto), în cadrul Festivalului de Teatru Independent Undercloud de anul acesta, Richard Bovnoczki ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre amintiri legate de teatru şi despre vise împlinite.

Care a fost prima piesă de teatru în care ai jucat?

Prima prezenţă pe o scenă profesionistă a fost la Opera Naţională din Bucureşti în 1995, când Andrei Şerban montase „Oedip” de George Enescu. În anul acela mă pregăteam pentru admitere la Academia de Teatru şi Film, cu regretatul dl. Naum în Teatrul Studenţesc Podul. Andrei Şerban s-a interesat de un grup de tineri actori pentru o figuraţie specială şi dl. Naum ne-a propus pe noi, generaţia de podari de atunci, care nu eram nici măcar studenţi încă. Am fost luaţi aproape toţi. Andrei Şerban m-a ales pentru nişte momente care implică mişcări mai speciale, aşa că am avut parte de o figuraţie şi mai specială. La amintiri aş trece repetiţia de la Atena care a durat până la cinci dimineaţă. Eram beţi de oboseală toţi, mai ales interpreţii de la operă care aveau partituri grele, iar seara era spectacolul. Spectacolul l-am avut la Amfiteatrul de pe Acropolis. Doamne, ce seară a fost!
Şi prima piesă într-un teatru profesionist?

Iar prima dată pe o scenă de teatru profesionist am jucat la Nottara, în spectacolul ,,Costumele”, regia lui Dan Puric, în martie 1999, care n-a fost o piesă de teatru, ci un scenariu gândit de Dan Puric. În timpul creării spectacolului s-a ajuns la un impas grav, în sensul că Dan renunţase să meargă mai departe. A fost un moment de criză. Motivele au fost mai multe, dar în special pe noi a fost supărat. Am rămas blocaţi la această mişcare. După ce ne-am mai revenit, au început să apăra idei ce să facem în situaţia dată. în final, spre seară, ne-am dus toţi în faţă blocului unde locuia Dan. Unul dintre noi a urcat, a sunat şi l-a rugat să se uite pe geam. Când a apărut la geam, am început coregrafia de step din spectacol şi l-am dansat pe tot. Unii dintre noi au venit cu maşinile lor, şi maşinile erau poziţionate să ne încadreze şi să ne lumineze. Imaginea de final era aparte. Toţi eram împietriţi în poză finală a coregrafiei, ridicasem praful cu dansul, iar farurile din spate creau contre jour. Era un suspans. Aşteptam reacţia lui. El a aplaudat şi ne-a chemat pe toţi sus. Seara aceea a fost lungă, lucrul la spectacol a continuat şi spectacolul s-a născut.

Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani

Recomandarea zilei

Care este rolul de care eşti cel mai ataşat?

Nu mi-e mai drag vreun rol decât altul. Întâlnirea e mare atunci când accept o propunere de piesă şi rol. Perioada de lucru cu colegii, actori şi regizori, întipăreşte-n mine un sentiment adânc faţă de tot, personajul având astfel o valoare aparte de fiecare dată. Repet, n-am sentimentul faţă de vreun rol că ar fi mai puţin important. Sunt într-un proces de creştere, în plan profesional, şi as adauga la asta, că începutul a fost, pot spune, greu. Din acest început fac parte Raskolnikov din „Crimă şi pedeapsă”şi Costea din „Moscova-Petuski”, o mono-dramă. Aceste roluri aş spune că m-au muncit mai asiduu. Ele au o altă greutate în sufletul meu.

Ce a putut spune Nadia Comăneci despre iubita lui Sebastian Stan: „Este o persoană...”. Părerea ei despre Annabelle Wallis schimbă tot ce se știa: „I-am oferit...”! Continuarea i-a surprins pe toți

Recomandarea zilei

Care sunt actorii şi regizorii cu care ai colaborat cel mai bine până acum?

Mă aflu, într-un fel, la începutul muncii intense. Adică abia de câţiva ani, am început activitatea mai serioasă în teatru.Dintre regizori voi spune că Yuri Kordonsky m-a marcat cu metoda de lucru, şcoala pe care o vedeai în tot ce făcea şi cel mai important dăruirea, răbdarea, dragostea pe care o avea faţă de actori. Acorda încredere maximă actorului. Eu l-am rugat să mă schimbe, pentru că mi-era clar că nu e bine ce fac şi el mă liniştea, spunându-mi că va fi bine. O clipă nu i-am simţit grija în ce mă priveşte. Grijă pe care el o avea şi nu era mică, în privinţa mea, însă mie nu-mi transmitea nimic din ea, ci, dimpotrivă, oferea încredere.
Cu Alexandru Dabija am avut o întâlnire scurtă de trei săptămâni şi, zic eu, am comunicat foarte bine. El e o lume. A fost o întâlnire importantă pentru mine şi-mi mai doresc să lucrez cu el.
Tinerii regizori Andreea şi Andrei Grosu m-au inclus în minunatul lor vis care se numeste UnTeatru. Pot spune că e o formare reciprocă în această întâlnire. Stilul lor de lucru e uşor atipic şi fragil în acelaşi timp. Asta înseamnă ca ai momente în etapa de lucru în care nu înţelegi cum o să iasă la capăt acel spectacol. Câştigăm ceva de la spectacol la spectacol, iar asta e foarte important.
Cu Peter Kerek, ne-am găsit. Consider eu că ne completăm unul pe celălalt la lucru. Venim unul în întâmpinarea celuilalt. E un regizor pregătit, flexibil, jucăuş, bine organizat, puternic în gândire. Are simţul umorului şi protejează actorul de orice ar putea să-l perturbe. Are multă răbdare.

Spune-mi o piesă de teatru în care nu joci şi pe care ai recomanda-o. (De ce?)

Spectacolul „Naum”, regia Mariana Cămărăşan cu Oana Pellea şi Cristina Casian, la Teatrul Metropolis. (Pentru măestrie).

Un vis care ţi s-a împlinit până acum.

Tot ce am e ca un vis frumos. Dumnezeu, famile, vocaţie. Iar, la propriu, am visat-o pe una dintre colegele mele, că mă întâlnesc cu ea în spatele Teatrului Naţional din Bucureşti şi a doua zi m-am întâlnit cu ea ca-n vis. Îmbrăcată ca în vis, în maşina din vis şi în locul din vis.

În ce piese te putem vedea în această stagiune?

„Crimă şi pedeapsă” – regia Yuri Kordonsky şi „Pescăruşul” regia Antoaneta Cojocaru la Teatrul Bulandra; „Un tramvai numit Dorinţă” şi „La ţigănci” regia Andrei şi Andreea Grosu la Teatrul UnTeatru; „Contra democraţiei” regia Alexandru Dabija la Teatrul Odeon; „Stele rătăcitoare” regia Andrei Munteanu la Teatrul Evreiesc de Stat; „Amintiri din copilărie” regia Peter Kerek la Teatrul Ion Creangă; „Kiki şi Bozo” regia Peter Kerek la Teatrul Excelsior.

Citeşte despre alte piese în care joacă Richard Bovnoczki în această stagiune în ediţia de octombrie a revistei Unica!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro